05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi a decis ca Primăria Galaţi să plătească 7,2 milioane de lei ca despăgubiri pentru că refuză de peste patru ani să execute o hotărâre judecătorească. Gălăţeanul care urmează să încaseze aceşti bani este Nicolae Popescu, beneficiarul unei concesiuni asupra unui teren de 758 de metri pătraţi încă din 2008, dar pe care nu l-a preluat în posesie nici până acum din cauza refuzului fostei conduceri a Primăriei. Judecătorii au hotărât ca municipalitatea şi Consiliul Local Galaţi să plătească despăgubiri către stat de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere până când hotărârea judecătorească va fi pusă în executare, dar şi daune.
“Eu nu am cerut decât să se respecte legea, adică să îmi dea terenul pe care l-am concesionat. Nu vor şi pace. Ce să fac? I-am dat în judecată şi le-am cerut daune. Ştiu că sunt bani publici, că sunt foarte mulţi bani, dar dacă ei nu vor să aplice o hotărâre judecătorească definitivă, este treaba lor”, ne-a declarat Nicolae Popescu.

Încăpăţânare pe banii gălăţenilor

Procesul a intrat în faza executării silite, Nicolae Popescu contactând deja un executor judecătoresc pentru a ridica banii din contul Primăriei. Dacă acest lucru se va întâmpla, va crea probleme serioase administraţiei locale, în condiţiile în care şi aşa bugetul local era şubrezit serios de criza economică. Bărbatul a câştigat până acum mai multe procese cu Primăria Galaţi, ce vizau probleme minore, cum ar fi avizul pentru eliberarea unui număr poştal sau emiterea unei autorizaţii de construcţie. Fosta conducere a Primăriei a refuzat de fiecare dată să dea curs cererilor, iar Nicolae Popescu a obţinut avizele amintite pe cale judecătorească, însă nici măcar atunci municipalitatea nu a dorit să respecte legea. Prin urmare, bărbatul a cerut despăgubiri, deoarece i s-au încălcat drepturile, iar justiţia i le-a acordat fără ezitare. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă ca, pentru refuzul de a elibera un număr poştal, Primăria să plătească despăgubiri de 560.000 de lei.


Articole înrudite