03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Privatizarea Sidex, cel mai mare jaf economic!”
„Privatizarea Sidex, cel mai mare jaf economic!”
Acesta a fost punctul personal de vedere făcut public, în cadrul şedinţei de Consiliu Local desfăşurată joi după amiază, de către consilierul local PNL Săvel Rotaru, una dintre puţinele voci din Galaţi care a luat atitudine faţă de ce ceea ce se întâmplă cu Combinatul. În cuvântul luat la sfârşitul şedinţei de Consiliu Local, liberalul Săvel Rotaru a atras atenţia asupra faptului că se pregăteşte transformarea în fier vechi a unor capacităţi de producţie de pe platforma siderurgică, lucru care în opinia sa nu este normal.
„Am auzit că se pregăteşte tăierea altor capacităţi de producţie de la Combinat, ceea ce în opinia mea nu este deloc bine. Eu cred că ar trebui ca reprezentanţii Primăriei, şi nu numai, să discute cu cei din conducerea Combinatului şi poate se ajunge la o înţelegere ca acele capacităţi de producţie să nu mai fie tăiate şi duse la fier vechi, ci să fie preluate de către municipalitate iar ulterior aceste spaţii să poată fi puse la dispoziţia celor interesaţi să investească în Galaţi”, a declarat consilierul local Săvel Rotaru.
Punctul de vedere al consilierului liberal, care trage şi el un semnal de alarmă legat de situaţia Combinatului, a primit răspuns din partea primarului Marius Stan, care a spus că doleanţa va fi analizată, în timp ce viceprimarul Galaţiului, social-democratul Florin Popa, a spus că  municipalitatea nu are pârgii legale pentru a interveni, deoarece Combinatul este proprietate privată. Chiar dacă Florin Popa are teoretic dreptate în ceea ce priveşte proprietatea privată, ţinem să îi reamintim atât lui, cât şi tuturor politicienilor gălăţeni, şi nu numai acestora, că ArcelorMittal Galaţi a beneficiat în ultimii zece ani de la privatizare de o serie de facilităţi şi înlesniri din partea statului şi chiar a Consiliului Local, deşi nu a fost în proprietatea statului.

Articole înrudite