Conflictul din Apaterm, societatea locală condusă de social-democratul George Cubasa, şi Electrocentrale, condusă de pedelistul Eduard Urbanschi, a cărui miză o reprezintă asigurarea agentului termic, este departe de a se fi terminat. Şi aici ne referim în special la critici şi atacuri mai puţin voalate, reprezentanţii fiecăreia dintre cele două tabere arătând cu degetul, mai mult sau mai puţin justificat, către cealaltă tabără, fără însă să se uite şi în propria ogradă. După declaraţiile făcute joi, în cadrul conferinţei de presă, de către consilierii locali PDL Mihai Alin şi Viorel Trif, care au acuzat managementul defectuos al Apaterm, faptul că schema de personal ar fi supraîncărcată şi că unii angajaţi ar fi masă de manevră a PSD, precum şi faptul că distribuitorul local de căldură şi apă caldă nu mai are licenţă de furnizare a acestor servicii deoarece solicitarea i s-a respins de către ANRSCE, directorul general al Apaterm, George Cubasa, a ţinut să treacă şi el la contraatac. Acesta susţine că salariile angajaţilor de la Electrocentrale ar fi mult mai mari decât salariile angajaţilor de la Apaterm şi a ţinut să lanseze public nişte întrebări la care susţine că aşteaptă un răspuns.
„Apaterm este criticată că are datorii şi că ar fi pe pierderi. Aş vrea să se spună dacă este adevărat faptul că Electrocentrale ar avea datorii către furnizori în valoare de 100 de miliarde de lei vechi şi dacă este adevărat că sunt salarii cu mult mai mari decât cele de la Apaterm. Aş dori să se spună cum a fost posibil ca Electrocentrale să funcţioneze atâţia ani fără să aibă licenţă de distribuţie a agentului termic primar şi aş vrea să ştiu cum a fost posibil să li se acorde licenţa de furnizare a agentului termic”, a declarat directorul general al Apaterm. Dincolo de această luptă despre care s-ar putea spune că are coloratură politică, un lucru este cert, şi anume că nici Apaterm nu se poate lăuda cu o situaţie economico-financiară bună, pentru că în caz contrar criticile nu ar fi fost întemeiate.