18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Îndreptăţiţi la o despăgubire de 4,2 milioane de euro, moştenitorii unui cartier din Galaţi au obţinut punerea sub sechestru a unor bunuri ale Consiliului Local. Primul bun care ar fi urmat să fie scos la peţit este imobilul situat pe strada Mihai Bravu nr. 23, unde la ora actuală îşi desfăşoară activitatea grădiniţa particulară Lyra. Licitaţia era programată să aibă loc vineri, 26 august, însă nu va mai avea loc deoarece nu a existat nicio persoană interesată să o cumpere. Deoarece nu s-a înscris nimeni la licitaţie, aceasta urmează să fie reluată în altă zi, iar preţul minim de scoatere la vânzare a imobilului va fi mai mic cu 25%. Imobilul a fost evaluat la 250.000 de euro. Acesta are o istorie aparte, deoarece în perioada comunistă a fost folosit drept locuinţă de serviciu pentru prim-secretarii PCR, care conduceau judeţul. Acţiunea a fost demarată în vederea executării Deciziei irevocabile (nr. 319) emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 20 ianuarie 2011. Este vorba de o despăgubire de 4,2 milioane de euro, pe care CL este obligat să le-o acorde lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, moştenitorii unui teren pe care au fost construite blocurile din cartierul Ţiglina III. Instanţa a hotărât că nu este posibilă restituirea în natură, întrucât terenul revendicat face parte integrantă dintr-un cartier de locuinţe. Următorul imobil care urmează să fie scos la licitaţie este tronsonul 1 de la blocul A4, care ar valora în jur de un milion de euro.


Articole înrudite