07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tribunalul Galaţi urmează să decidă soarta administratorilor agenţiei de turism SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi, după ce zeci de gălăţeni au rămas fără bani pentru că au făcut greşeala de a apela la agenţia de turism ca să-şi procure bilete de avion sau de autocar pentru călătorii turistice în Europa şi America. Agenţia de turism SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi le lua banii oamenilor, iar apoi îi anunţa că au apărut diverse probleme la companiile aeriene sau la cele de transport rutier. Escrocheria s-a derulat în perioada octombrie 2010 - septembrie 2011, iar oamenii au fost puşi în situaţii extrem de dificile. Au fost şi cazuri când biletele de avion erau valabile doar la dus, pentru ca la întoarcere călătorii să constate că trebuie să plătească din propriul buzunar biletele, al căror preţ se ridica la câteva mii de lei. Agenţia de turism era condusă de Ioan Olaru şi Ciprian Iulian Olaru, tată şi fiu, care au refuzat să le mai dea clienţilor banii înapoi, dar în cele mai multe cazuri au refuzat pur şi simplu să le mai răspundă la telefon. Plângerile au început să curgă la Parchet, iar când au tras linie, procurorii au constatat că au fost înşelate 41 de persoane, prejudiciul fiind de 8.924 de euro şi 28.208 lei.
Judecaţi în libertate
Majoritatea clienţilor înşelaţi îşi cer acum banii înapoi, dar rămâne de văzut dacă acest lucru mai este posibil după ce doar un singur gălăţean şi-a mai recuperat până la urmă paguba. Familia Olaru nu îşi asumă vina pentru cele întâmplate. În declaraţia dată procurorilor, Ioan Olaru a declarat că situaţia creată s-ar datora Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, care le-a blocat conturile, însă motivul a fost demontat imediat de anchetatori, pentru că nimic nu îi împiedica pe administratorii agenţiei de turism să depună banii în alt cont şi nu în cele despre care ştiau că sunt deja blocate. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi bărbaţi, dar Judecătoria Galaţi a decis să îi judece în libertate pentru înşelăciune în formă continuată, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, Ioan şi Ciprian Iulian Olaru riscă să petreacă următorii 12 ani după gratii.


Articole înrudite