Viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, a făcut în cadrul conferinţei de presă susţinute miercuri un apel către gălăţenii care îndeplinesc condiţiile pentru a primi ajutor constând din produse alimentare să vină să le ridice de la punctele special amenajate de către Administraţia Pieţelor. Viceprimarul a spus că, deşi termenul de distribuire a alimentelor a fost data de 31 decembrie, acesta a fost prelungit până la 31 martie tocmai pentru a da posibilitatea celor nevoiaşi să vină să le ridice. „Doresc să fac un apel în numele colegilor noştri de la Administraţia Pieţelor Agroalimentare. Zeci de tone de alimente, provenite din ajutorul oferit de Uniunea Europeană săracilor sau persoanelor cu dizabilităţi, zac în continuare în depozitele Primăriei. În prezent mai sunt în stoc o cantitate de 85,5 tone de făină, 43 tone de mălai, 19,5 tone de paste făinoase, 9,5 tone de biscuiţi, 6 tone de zahăr şi 10 tone de lapte praf. Din păcate, termenul de valabilitate al laptelui praf expiră la 31 martie, iar la făina albă expiră între 14 şi 28 aprilie”, a declarat vicele Ciumacenco. Acesta a mai precizat că în perioada 13 octombrie 2010 - 14 martie 2011 au fost disponibile din partea Uniunii Europene 260 de tone de făină, 130 tone de mălai, 60 tone de paste făinoase, 22 tone de biscuiţi, 19 tone de zahăr şi 19 tone de lapte praf. Viceprimarul Ciumacenco a mai spus că alimentele mai pot fi distribuite până la data de 31 martie.