04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După cum v-am anunţat în ediţia de ieri, medicii de familie care îşi desfăşoară activitatea în cele opt centre de permanenţă ce funcţionează în mediul rural au participat, alături de reprezentanţii primăriilor din localităţile în cauză, la o şedinţă convocată de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Principala cauză ce a dus la convocarea medicilor de familie a fost legată de recentul control făcut de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi în cinci centre, unde nu au fost găsiţi medicii la program. O parte a medicilor de familie care nu au fost găsiţi la post şi-au scuzat lipsa la program acuzând diverse probleme cauzate de factori ce ţin de condiţiile de muncă ori de o întâmplare. Unii au spus că au fost în centre, dar mai târziu, deoarece fie nu au prins maxi-taxi, fie au fost în centru dar erau plecaţi pentru puţin timp.
Medicul ce coordonează activitatea centrului de permanenţă de la Cudalbi, centru care a fost găsit cu lacătul pe uşă atunci când comisia Direcţiei de Sănătate Publică a făcut verificarea, a explicat de ce alt medic, cel care era de tură, nu a fost găsit la program. „După ce am fost sesizată că medicul care era de tură nu a fost găsit la program de comisia de control, am luat legătura telefonic. Medicul a ajuns la centru, dar câteva ore mai târziu, din cauze independente de voinţa dumneaei. I-am cerut o notă explicativă pe care am înmânat-o domnului director al Direcţiei de Sănătate Publică în care doctoriţa în cauză a explicat faptul că a întârziat deoarece a pierdut prima cursă de maxi-taxi, are permisul suspendat, este însărcinată şi a trebuit să aştepte cursa de maxi-taxi următoare. Din păcate, sunt colegi dependenţi de maxi-taxi. Eu nu am aceste probleme deoarece locuiesc în Cudalbi, dar iarna pot exista întârzieri legate de condiţiile meteo. Avem mereu cazuri, aşa că acest centru îşi justifică existenţa. Acum a fost doar o întâmplare”, a precizat dr. Ioana Dinu, medic coordonator al centrului de permanenţă Cudalbi.
Alţi medici prezenţi la întâlnire au spus că, dacă le-ar fi decontat combustibilul, atunci ar fi mult mai simplu să îşi desfăşoare activitatea şi nu ar depinde de alte mijloace de transport. În ciuda scuzelor invocate şi a cererii de a nu le fi tăiată toată ziua de muncă, ci doar orele pierdute, conducerea DSP Galaţi şi-a menţinut poziţia iniţială.
„Toţi medicii care nu au fost găsiţi la program au plata pentru acea gardă tăiată iar în ce priveşte centrul de permanenţă Brăneşti, unde era foarte frig, nu se pot da consultaţii la 8 grade, temperatura camerei. S-a luat azi decizia de a suspenda activitatea centrului. Reprezentanţii Primăriei au anunţat că au identificat o locaţie mult mai adecvată desfăşurării unui act medical, aşa că, atunci când aceasta va fi pregătită, centrul se va redeschide”, a precizat dr. Valentin Boldea, director DSP Galaţi.
Conducerea DSP le-a precizat tuturor medicilor, nu doar celor care erau absenţi, faptul că nu doreşte decât ca aceştia să respecte programul astfel încât populaţia să aibă acces la medic.


Articole înrudite