05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ShipDX 2019 Galaţi: Concurs de proiectare navală, cu premii totale de 3.000 euro
ShipDX 2019 Galaţi: Concurs de proiectare navală, cu premii totale de 3.000 euro

Timp de două zile, la Galaţi se desfăşoară concursul de proiectare navală ShipDX, concurs lansat anul trecut de către GLO Marine, companie fondată în anul 2016 de către 3 tineri, arhitecţi navali, din Galaţi, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură Navală din Galaţi, singura de profil din ţară, destinat studenţilor din anii 2 şi 3 de studiu. În cadrul concursului, tinerii au oportunitatea de a-şi aplica cunoştinţele teoretice prin proiectarea unor modele 3D, care apoi sunt testate în bazinul Facultăţii. Pe lângă premiile în valoare totală de 3.000 de euro, tinerii au ocazia de a intra în contact cu nume importante din industrie şi de a se face remarcaţi în vederea angajării, chiar de pe băncile facultăţii.

"Industria arhitecturii navale din România este pe o pantă ascendentă după declinul cauzat de criza economică. Oferta de locuri de muncă este în continuă creştere, iar provocarea companiilor care activează în domeniu este să păstreze forţa de muncă în ţară. Majoritatea tinerilor care termină Facultatea de Arhitectură Navală din Galaţi aleg să muncească în străinătate pentru salariile bune şi oportunităţile profesionale. De doi ani, GLO Marine susţine studenţii Facultăţii de Arhitectură Navală prin programe şi training-uri. Scopul este ca aceştia să ia contact încă din timpul facultăţii cu domeniul profesional în care vor activa", spun organizatorii.

30Concurs site

"Iniţiativa lor (n.r. - GLO Marine) de a organiza şi sponsoriza ShipDX este cu atât mai lăudabila cu cât accentul acestui concurs se pune pe dezvoltarea studenţilor pe direcţii mai puţin măsurabile cum ar fi lucrul în echipa, curajul de a se exprima şi prezenţa în public sau capacitatea de a găsi soluţii sub presiune", spune prof. dr. ing. Costel Mocanu, decanul Facultăţii de Arhitectură Navală.

Concursul se va desfăşura astfel:

- Joi, 30 mai 2019, între orele 11.30 - 13.30, are loc o probă demonstrativă la Bazinul de Carene, din cadrul Facultăţii de Arhitectură Navală Galaţi. Unul dintre cele 6 modele finaliste în cadrul ShipDX 2019 va fi testat demonstrativ în bazin pentru verificarea rezistenţei la înaintare.

- Vineri, 31 mai 2019, între orele 12.00 - 15.00, are loc finala concursului ShipDX 2019, în Sala Aula Virgil Madgearu, din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor Galaţi. Cele 6 echipe finaliste îşi vor prezenta proiectele şi modelele si vor discuta despre experienţa lor în cadrul concursului. Organizatorii vor prezenta rezultatele testelor în bazinul de carene, aceste rezultate sunt secrete până în ziua finalei. Vor fi aleşi câştigătorii locurilor 1, 2 şi 3, în funcţie de rezultatele testelor şi calitatea prezentărilor finale, premiile sunt 1.500, 1.000 şi respectiv 500 de euro.


Articole înrudite