16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sinistraţii tecuceni vor fi în casă nouă de Crăciun
Sinistraţii tecuceni vor fi în casă nouă de Crăciun
Moş Crăciun există, pot spune într-un suflet sinistraţii tecuceni din tabăra de sinistraţi, care în aceste zile se pregătesc să se mute în casă nouă. Locaţia nu este însă pe măsura şi pretenţiile sinistraţilor, ci reprezină doar un loc unde să locuiască, într-un cartier periferic al municipiului. Clădirea ce a fost destinată reabilitării şi organizării de locuinţe pentru sinistraţi este una dintre clădirile ce au aparţinut Liceului Agricol Tecuci şi care a fost „abandonată” pentru o perioadă de timp. Clasele de curs au fost recompartimentate, astfel încât să poată fi utilizate ca şi spaţii de locuit. Lipsesc dotările ultramoderne, grupurile sanitare pentru fiecare locuinţă în parte, în schimb au fost montate ferestre tip termopan şi uşi. În prima zi a acestei săptămâni a fost predată cheia primei locuinţe, iar în perioada următoare vor fi mutate toate familiile din tabăra de sinistraţi.
„Până de Crăciun toate familiile din tabăra de sinistraţi vor fi mutate în Bălcescu, în clădirea preluată recent şi renovată. Familiilor de sinistraţi le vor fi repartizate locuinţele din acest imobil, care vor fi mult mai confortabile decât modulele mobile din tabără. Vor beneficia de un grup sanitar comun iar racordarea la utilităţi va trebui să fie făcută de către beneficiari. Tot ce le pune la dispoziţie Primăria este spaţiul, restul îi interesează”, a precizat ing.Nona Popovici, director tehnic în cadrul Compartimentului Investiţii.
În aceste condiţii, bucuria sărbătorilor de iarnă a sinistraţilor ar putea fi maximă. Totuşi, pentru racordarea la utilităţi trebuie fonduri serioase. Cine doreşte să aibă o locuinţă civilizată trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru a se racorda măcar la energie electrică, „minune” de care nu beneficază nici în tabără, iar pentru încălzirea locuinţelor va fi nevoie de o nouă investiţie, în sobe pe lemne sau măcar godine din metal. Cu voie sau mai mult silit, sinistraţii tecuceni vor avea bucuria sărbătorilor în casă nouă. Unii dintre dintre „strămutaţi” sunt nemultumiti de faptul că locaţia nu este în centru municipiului, însă cu timpul se vor obişnui şi cu liniştea de la marginea oraşului.


Articole înrudite