19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Slujbă de sfinţire a unei troiţe ridicate cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici
Slujbă de sfinţire a unei troiţe ridicate cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici

Sute de credincioşi, persoane care au suferit în temniţele comuniste, urmaşi ai acestora şi militari au participat la slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Conform acesteia, troiţa este amplasată în curtea bisericii ocrotite de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi de Sfinţii 40 de Mucenici, care şi-a sărbătorit cel de-al treilea hram.
Manifestările pastoral-misionare au început cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite din ziua hramului, săvârşită de ÎPS Casian, în prezenţa persoanelor care au suferit în temniţele comuniste, a urmaşilor sau rudelor acestora şi a credincioşilor din parohie. În continuare a fost săvârşită slujba de pomenire pentru cei ce au apărat credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român în timpul regimului comunist, au pătimit şi au trecut la Domnul, potrivit sursei menţionate.
În curtea bisericii a urmat slujba de sfinţire a troiţei ridicată, în acest an, cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi. Recitarea unor poezii specifice momentului, precum şi ceremonialul militar al gărzii de onoare a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei" din Galaţi au încheiat manifestările organizate la respectiva parohie. Biserica ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi de Sfinţii 40 de Mucenici este ctitorie a membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi în memoria victimelor căzute sub jugul regimului comunist. Edificiul bisericesc a fost construit în stil maramureşean între anii 2008-2011, iar slujba de sfinţire a bisericii memorial a fost săvârşită în anul 2017 de către arhiepiscopul Casian.
"În această capelă-memorial unim demnitatea, curajul şi forţa duhovnicească a Sfinţilor Mucenici din Sevastia Armeniei cu tot ce a urmat de-a lungul secolelor în creştinătate, dar mai ales în ultimul secol pe meleagurile ţării noastre, când făuritorii de credinţă şi de neam s-au jertfit pentru a lăsa urmaşilor lor o ţară măreaţă şi un popor binecredincios", a spus arhiepiscopul Casian.
Pentru a marca sărbătoarea hramului, membrii consiliului şi comitetului parohial au oferit peste 100 de pachete cu produse de igienă personală asistaţilor de la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din Galaţi, precum şi 150 de pachete cu alimente credincioşilor prezenţi la biserică. La final, toţi cei prezenţi au primit din partea ierarhului iconiţe şi alte daruri. Manifestările pastoral-misionare au fost organizate în Arhiepiscopia Dunării de Jos în ziua de 9 martie, declarată "Zi a Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989".


Articole înrudite