26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Staţiile de autobuz tot neamenajate sunt
Staţiile de autobuz tot neamenajate sunt

Deşi din 9 mai 2016 Transurb SA Galaţi este unicul operator de transport de călători, doar câteva dintre staţiile de autobuz sunt "pregătite" de Primărie pentru călători. Nu există bănci, decât câte una, maxim două, coşurile de gunoi sunt o raritate iar aşteptatul în staţie pe timp ploios poate să fie o adevărată aventură, întrucât refugii sunt în câteva locuri, în rest, aşteptarea petrecându-se în aer liber. De exemplu, pe str. Regiment 11 Siret, pe partea aferentă staţiei "tribunal", trotuarul are doi metri iar refugiul ocupă aproape tot trotuarul, fără a se mai pune la socoteală maşinile uneori parcate acolo, în lipsa unei parcări amenajate. În faţa Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi, urcarea şi coborârea călătorilor se face fie în praf (direct pe spaţiul verde), fie în stradă (la alegerea şoferului), fie în noroi (când plouă). Exemplele ar putea continua, chiar şi cu staţiile de tramvai, unde nu s-a făcut reabilitarea infrastructurii de tramvai (ex. staţia de tramvai de la IREG) unde urcarea în tramvai se face fraudulos pentru că nu există o trecere de pietoni către peronul staţiei.


Articole înrudite