29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În timp ce sindicatul Siderurgistul a obţinut reprezentativitate definitivă şi irevocabilă în instanţă, lucru care i-ar conferi dreptul legal de a participa la negocierea următorului Contract Colectiv de Muncă de la Combinat, liderii Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor au început o serie de întâlniri cu membrii lor de sindicat, dar şi cu ceilalţi angajaţi pentru a vedea care ar trebui să fie strategia pentru următoarea perioadă.
„Nu mai contează cum au obţinut cei de la Siderurgistul reprezentativitatea, acest lucru o ştie justiţia şi un partid care este acum la guvernare. Noi am început de azi (n.r. - ieri) întâlniri cu membrii noştri de sindicat, dar nu numai cu ei, pentru a vedea ce trebuie făcut mai departe pentru a-i face pe angajaţi să înţeleagă care este calea cea bună de urmat. Prima întâlnire am avut-o cu angajaţii de la LBC, şi nu numai cu membrii noştri de sindicat, cărora le-am explicat care e situaţia unităţii, le-am prezentat o serie de lucruri şi i-am întrebat dacă este mai bine să continuăm cu sindicatul Solidaritatea sau ca ei să îşi facă un alt sindicat, la care să se înscrie şi angajaţii de la alte sindicate, şi al cărui lider să îl aleagă ei, fiind practic vorba de propunerea pe care am lansat o vara trecută. Cei mai mulţi ne-au spus că trebuie să continuăm cu actualul sindicat şi au fost şi membri ai sindicatului Siderurgistul care s-au înscris la noi în sindicat”, a declarat Gheorghe Tiber.

Articole înrudite