Studenţii gălăţeni pot munci în Germania

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi anunţă prin intermediul unui comunicat de presă promovarea ofertei pentru muncă în Germania, destinată studenţilor care au cunoştinţe bune până la foarte bune de limba germană şi care doresc să lucreze în ţara respectivă, pe perioada verii acestui an. Majoritatea locurilor de muncă oferite sunt în hoteluri şi în gastronomie, în gastronomia de sistem, în agricultură şi în domeniul curăţeniei de clădiri. Selecţia va fi organizată de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, până pe 20 ianuarie, între orele 9.00 şi 15.00. La selecţie pot participa studentţi care urmează cursuri la zi, la orice facultate acreditată conform legii, cu excepţia celor din ultimul an de studii. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană va avea loc la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera din Bucureşti.
Persoanele interesate se pot adresa pentru informaţii şi la sediul AJOFM Galaţi – Compartimentul EURES din str. Domneasca nr. 191, telefon 0236 – 412262.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp