02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acest lucru a fost pus pe tapet în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local care a avut loc joi după amiază, când aleşii muncipali au dat undă verde proiectului de management propus de către directorul Teatrului Dramatic, Cristi Gheorghe. Noul director al Teatrului Dramatic consideră că Teatrul de Păpuşi ar trebui să revină din nou o entitate separată şi să îşi recapete identitatea juridică şi culturală. Şi consilierul local PC Eugen Găvan a pledat pentru reînfiinţarea teatrului „Gulliver”, afirmând că încă de acum un an a cerut găsirea unei soluţii în acest scop iar toţi aleşii muncipali au fost de acord.
„Îmi dau seama că obstacolele legislative sunt mari, însă totuşi îi propun noului director să «rupă» uşa Primăriei şi a Ministerului Culturii pentru a identifica o soluţie de reînfiinţare a Teatrului Gulliver ca entitate culturală. Îi vom fi alături în acest demers. Haideţi să reîncepem discuţiile şi, cu o sală corespunzătoare, să ne readucem teatrul de copii la standardul pe care îl merită”, a mai spus Eugen Găvan.
Þinând cont de faptul că Ministerul Culturii este în ograda liberalilor iar USL se află la guvernare,  teoretic ar trebui să fie uşor pentru primarul liberal Marius Stan să faciliteze, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ministerului, punerea în practică a acestui proiect. Primarul Marius Stan a admis că „ar fi regretabil să dispară un teatru precum Gulliver”, subliniind însă că directorul Teatrului Dramatic are  datoria să înlăture anomalia care a persistat o perioadă lungă de timp, deoarece la teatrul Dramatic, unde a fost mutat şi Teatrul de Păpuşi, au funcţionat doi directori, doi contabili, au fost dubluri pe posturi, teatrul având un singur buget.
„Poate vom avea o discuţie cu proprietarii fostului sediu al teatrului şi îl vom răscumpăra. Ar fi poate soluţia cea mai la îndemână. Depinde, totuşi, de costuri!”, a precizat primarul.
Consilierul PDL Victor Dobrea a fost de acord că este incorect faptul că de doi ani acolo funcţionează două structuri paralele şi a adăugat: „Trebuie să hotărâm dacă este posibil să reînfiinţăm Teatrul de Păpuşi, ceea ce ar fi extraordinar. Dacă nu, domnul director este obligat să prezinte o organigramă suplă, eficientă”.


Articole înrudite