29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Municipiul Tecuci poate fi denumit cu uşurinţă oraşul invaziilor, ţinând cont de tot felul de animale şi insecte care îşi fac veacul nederanjate pe teritoriul oraşului. Una dintre principalele nemulţumiri ale locuitorilor municipiului este legată de câinii comunitari, care pun stăpânire, sterilizaţi cum sunt, pe zonele din imediata apropiere a locurilor de depozitare a gunoiului menajer, pe scările de blocuri, zone ale parcurilor şi chiar străzi. Nu este de mirare pentru nimeni că şi o parte din curtea Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci este sub asediul câinilor… cu stăpân, aceştia fiind hrăniţi, din milă, de personalul spitalului, spre disperarea pacienţilor, care se văd nevoiţi să aştepte trecerea agale a câinilor, ca mai apoi să poată traversa şi pacienţii curtea spitalului.
Tânţarii au fost una dintre marile probleme ale acestei veri, problemă ce nu putea fi rezolvată, nu din neputinţă sau lipsă de fonduri, ci din cauza ploilor repetate care împiedicau efectuarea tratamentelor aviochimice. Până la final această problemă a luat sfârşit, sigura de altfel.
Mai nou, o altă problemă s-a ivit la orizont: invazia de pisici. Aceste animale relativ blânde au împânzit oraşul, constituindu-se în adevărate „asociaţii” ale scărilor de bloc. Pe lângă zgomotul pe care îl fac pe timp de noapte, pisicile lasă în urma lor un miros persistent şi deranjant, foarte mult păr… şi mai sunt şi hoaţe. Bucătăriile locatarilor de la blocuri cad pradă pisicilor dacă geamurile sunt deschise, aceste feline strecurându-se delicat spre locurile de depozitare a hranei. Un alt risc este acela de a înmulţi o serie de boli, date de afecţiunile de care suferă aceste animale, microbi ce pot fi „lăsaţi” de delicatele pisici. Ce e de făcut? Administraţia poate găsi o soluţie.


Articole înrudite