05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe data de 8 septembrie întreaga creştinătate a sărbătorit Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare a toamnei. Prilejul a fost unul propice pentru a sfinţi o capodoperă de artă, realizată de cel mai cunoscut sculptor tecucean, Dan Mateescu, care a realizat o troiţă din lemn denumită generic „Troiţa cadrului didactic”, dedicată regretatei învăţătoare Elena Oprea. Fiind zi de mare sărbătoare, evenimentul a reunit mai toţi cetăţenii din comuna Munteni, mulţi dintre cei prezenţi fiind foşti elevi ai învăţătoareai Elena Oprea.
Evenimentul a fost deschis de o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoţi, urmaţă de o sesiune de discursuri ale celor prezenţi. Printre primii care au luat cuvântul a fost preotul comunei care a spus: „Sărbătorim astăzi praznicul Naşterii Maicii Domnului, iar familia Oprea a avut o dorinţă lăuntrică de ridicare către Dumnezeu, de realizare a comuniunii cu Dumnezeu şi astfel a dăruit parohiei această lucrare, operă de artă, în cinstea celei ce a fost învăţătoarea Elena Oprea, dascăl de seamă al Şcolii Generale din Munteni. Această sculptură de mare valoare va intra în circuitul sacru al parohiei noastre şi va fi păstrată cu sfinţenie”.
Fiul fostei educatoare Elena Oprea a încercat să spună câteva cuvinte, însă emoţia evenimentului nu l-a lăsat să îşi ducă la bun sfârşit discursul. Sugrumat de emoţia momentului, acesta a precizat: „Emoţiile mă copleşesc şi din acest motiv nu pot decât să mulţumesc tuturor celor prezenţi pentru faptul că au fost alături de noi şi mai mult de atât, mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a dat sănătate şi putere să putem oferi cetăţenilor din Munteni un lucru deosebit.”
Eleonora Stamate, profesor şi redactor şef al revistei culturale „Tecuciul Literar”, a continuat: „Cum poţi rosti numele unui cadru didactic decât cu respect, mai ales când acesta a format generaţii de elevi? Se spune că veşnicia s-a născut la sat, iar acest lucru capătă astăzi o valoare deosebită, când ne gândim că pentru această comunitate învăţătoarea Elena Oprea, marea doamnă a locului, este cea care a pus condeiul în mâna sutelor de elevi de-a lungul anilor. Să păstrăm un moment de reculegere în memoria acestui om deosebit şi să o păstrăm veşnic în sufletele noastre”.
Prezent la eveniment, artistul Dan Mateescu, sculptor de renume, a refuzat să spună chiar şi două cuvinte, pe motiv că: „Lucrările, apreciate sau nu, vorbesc în locul artiştilor. De multe ori cuvintele sunt de prisos, mai ales în cazul oamenilor deosebiţi, faptele spun mult mai mult şi sunt mult mai apreciate”.


Articole înrudite