13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un nou parc în Galaţi
Un nou parc în Galaţi
Galaţiul se poate mândri începând de ieri cu o nouă zonă de verdeaţă, care a fost amenajată cu fonduri de la Ministerul Mediului. Practic este vorba de inaugurarea parcului din Micro 21, de lângă Selgros, care a avut loc ieri în prezenţa viceprimarului Nicuşor Ciumacenco. Proiectul finanţat de Ministerul Mediului a cuprins lucrări de arhitectură peisagistică a terenurilor de joacă, lucrări de construire a unor drumuri şi alei de acces şi instalarea unei reţele de conducte de apă. Conform contractului, lucrările efectuate de firma Pibunni SRL ar fi trebuit finalizate în cursul lunii iunie iar valoarea lor a fost de 1,6 milioane de lei, respectiv 304.761 euro. Suprafaţa totală amenajată este de 45.500 de metri pătraţi, din care 2.700 metri pătraţi de alei pietonale, 82 bănci de lemn şi locuri de joacă pentru copii. De asemenea, s-au plantat 2.750 de puieţi de arbori şi 31.000 de bucăţi de arbuşti de gard viu. Gălăţenii care doresc să aibă parte de o gură de aer curat şi să îi ducă pe copiii sau nepoţii lor într-un loc de joacă, au de acum posibilitatea să facă acest lucru deplasându-se la parcul de lângă Selgros.


Articole înrudite