07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Unul dintre protagoniştii unei escrocherii de zeci de mii de lei a scăpat de închisoare
Unul dintre protagoniştii unei escrocherii de zeci de mii de lei a scăpat de închisoare

SC Omniasig SA Vienna Insurance Group a depus pe 30.09.2009 o plângere penală împotriva lui Mihai Radu, fost şef de post în localitatea gălăţeană Griviţa, inspectorii de asigurări reproşându-i poliţistului că pe 14.10.2008 a întocmit un proces verbal de contravenţie în fals, prin care s-a constatat că, la acea dată, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate o autospecială cu semiremorcă şi un autocamion. Vinovat de accident ar fi fost Valentin Popleanu, şoferul autocamionului, care ar fi lovit din spate semiremorca, acesta dându-şi ulterior acordul ca reparaţia să se facă în baza RCA-ului său. Asiguratorul, SC Omniasig SA Vienna Insurance Group, a plătit reparaţiile, a căror valoare s-a ridicat la 69.000 de lei, dar a făcut şi verificări, din care a reieşit că lucrurile nu au stat nici pe departe aşa cum fuseseră consemnate în procesul verbal de contravenţie de către agentul şef adjunct Mihai Radu. Procurorii au demarat urmărirea penală şi împotriva lui Iulian Palade, administrator la SC Biacor Oil SRL, şi Cătălin Liviu Rubică, dispecer la aceeaşi firmă, pentru înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.
Natura avariilor la cele două autovehicule a ridicat imediat suspiciuni legate de împrejurările în care acestea s-au produs. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că autocamionul care se presupune că ar fi provocat accidentul a fost folosit la lucrări agricole doar în judeţul Brăila şi nu a fost dat niciodată spre folosinţă unei alte persoane. În plus, în urma unei expertize auto s-a stabilit că „cel mai probabil autotrenul şi remorca au intrat într-o evoluţie necontrolată ca urmare a parcării ansamblului pe o zonă în pantă, fără o asigurare corespunzătoare, intrând în impact cu un stâlp vertical din lemn impregnat cu gudron”. Picătura care a umplut paharul a fost descoperirea faptului că procesul verbal de contravenţie întocmit de Mihai Radu nu a fost nici măcar comunicat pentru luare în debit la Finanţe pe numele lui Valentin Popleceanu. Cătălin Liviu Rubică a reuşit acum să se împace cu asiguratorul păgubit, SC Omniasig SA Vienna Insurance Group, instanţa acordând un termen pentru finalizarea unui acord de mediere între cele două părţi. Acesta scapă astfel de răspunderea penală, ceea ce nu se poate spune despre Mihai Radu, care a rămas să fie judecat pentru fals intelectual.


Articole înrudite