06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi face în acest moment contracte cu medicii de familie pentru a le plăti vaccinările. Pe baza acestor contracte DSP va plăti direct, cu fonduri venite de la Ministerul Sănătăţii, vaccinările făcute în programul naţional de sănătate, dar şi imunizările făcute la intervenţiile în focar. „Până în acest an, imunizările făcute în cadrul Programului Naţional de Vaccinare erau plătite de către casele judeţene de asigurări de sănătate, deşi fiind programe ale Ministerului Sănătăţii era mai logic să fie decontate de către Minister sau reprezentanţii acestuia în teritoriu. Din acest an, de fapt odată cu încheierea contractului pe acest an, medicii de familie vor fi plătiţi pentru vaccinări pe baza contractelor pe care le încheiem acum cu toţi cei 265 de medici de familie din judeţ. Fiecare vaccinare, indiferent de vaccinul care se va face, va fi plătită cu 10 lei”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Când erau plătiţi prin CJAS, medicii de familie primeau 5 puncte, echivalentul a 9,5 lei, iar acum vor primi 10 lei.
Contractarea pentru imunizare ar putea rezolva problemele din mediul rural
Dintre cei 265 de medici de familie din judeţ, 101 activează în mediul rural, acolo unde nu există reţea de medicină şcolară. Din această cauză întotdeauna au existat probleme, deoarece pentru campaniile de vaccinare şcolară sau intervenţiile în focar ori anumite servicii legate de controalele făcute la începerea şcolii nu existau posibilităţi de a le plăti. „Pe baza acestor contracte se vor putea plăti şi medicii de familie de la ţară şi, în plus, suntem acum în discuţii cu Ministerul Sănătăţii pentru a putea adăuga în acele contracte şi plata mediciilor de familie din mediul rural pentru alte prestaţii legate de medicina şcolară. Ministerul Sănătăţii este în principiu de acord, dar urmează să se stabilească şi o valoare a prestaţiilor”, a precizat dr. Valentin Boldea.


Articole înrudite