29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La fiecare sfârşit de săptămână poliţiştii tecuceni se confruntă cu o serie de nereguli în rândul participanţilor la trafic, iar la acest sfârşit de săptămână topul a fost ţinut de către vitezomani. Toţi cei ce au ignorat regulile de circulaţie rutieră s-au ales cu amenzi usturătoare iar o parte dintre conducătorii auto s-au trezit pietoni fără voie pentru mai multe luni de zile. Printre cei certaţi cu legea îl amintim pe conducătorul auto Cristian V., de 18 ani, care a fost depistat conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare GL-60- WAS în interiorul municipiului Tecuci cu viteza de 119 km/ h. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 603 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
Conducătorul auto Vasile Remus B. de 30 ani a fost identificat la volanul auto cu numărul GL-72-WOW conducând  pe raza municipiului Tecuci cu viteza de 101 km/ h. A fost sancţionat cu 603 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
Tecuceanul George M. de 19 ani, în timp ce se afla la volanul autoturismul Volvo cu numărul  BT 6501 BH, pe str. Cuza Vodă, la intersecţia cu str. Văleni, a semnalizat stânga şi, după ce s-a poziţionat pe partea stângă, s-a răzgândit şi a virat brusc dreapta, intrând astfel în coliziune cu autourismul marca Logan cu numărul de înmatriculare GL-07-CUL, care circula regulamentar pe sensul său de mers. În urma coliziunii, cele două autovehicule au suferit avarii importante. Pentru faptul că şoferul vinovat nu şi-a recunoscut vinovăţia şi nu s-a înţeles pe cale amiabilă cu celălalt conducător auto, cazul a fost instrumentat de poliţia rutieră iar şoferul vinovat a fost sancţionat cu 335 lei şi aplicarea a 3 puncte de penalizare.
Conducăorul auto D.Petrache, de 77 de ani, din comuna Barcea, aflându-se la volanul unui autourism marca Dacia 1310, nu a acordat prioritate de trecere altui autovehicul, care circula regulamentar pe DN25 şi care pentru evitarea tamponării a virat dreapta şi s-a avariat într-un capăt de podeţ. Conducătorul auto vinovat a fost sancţionat cu 402 lei amendă şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 60 de zile. A fost depistat în tafic şi conducătorul auto D.Florin de 34 de ani din Tecuci care conducea autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul GL-19-YON pe strada Malului d n cartierul Cernicari, în timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.87, alin 1 din OUG 195/2002. Conducătorul auto C.Viorel de 55 de ani din Bacău, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul BC-74-AGR, a intrat în coliziune cu un alt vehicul, producându-i pagube materiale, însă nu a oprit pentru a se înţelege pe cale amiabilă cu celălalt conducător auto şi nici nu s-a prezentat la organul de poliţie în 24 de ore pentru a declara evenimentul. A fost sancţionat cu amendă de 536 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.


Articole înrudite