Tribunalul Galaţi a constatat joi că un administrator de firmă, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, nu a mai apărut la proces, aşa cum se întâmplase şi la termenul anterior de judecată. Asta înseamnă cel mai probabil că Ionica Popa, administratorul în cauză, s-a evaporat, în condiţiile în care instanţa nu a luat nicio măsură restrictivă împotriva sa. Procurorii au instituit anterior măsuri asiguratorii pe apartamentul Ionicăi Popa, după ce oamenii legii au constatat că înregistrase operaţiuni comerciale nereale şi cheltuieli fictive în contabilitatea societăţii. Ionica Popa, administrator la SC Empeyar SRL Galaţi, se folosea de facturi fiscale, chitanţe de plată în numerar şi contracte de prestări servicii, pe care le întocmise în fals. Toate aceste operaţiuni au fost efectuate de Ionica Popa în numele unor societăţi comerciale, pe care le-a administrat în baza unor procuri speciale, în scopul diminuării bazei de impozitare şi deducerii nelegale a TVA-ului. Astfel, gălăţeanca a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 76.010 lei, reprezentând impozit pe profit, şi 97.345 de lei, reprezentând TVA. Procurorii au trimis-o în boxa acuzaţilor pentru evaziune fiscală în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal şi cere acum 256.167 de lei, în contul impozitului pe profit neplătit şi al TVA-ului, dar şi majorări de întârziere.
A dispărut după ce a dat o ţeapă de 250.000 de lei
Vineri, 18 Septembrie 2015 00:00
Publicat în
Economie
Articole recente - Valentin TRUFAŞU
Mai multe din această categorie:
« Manifestări organizate de ITM pentru siguranţa tinerilor şoferi
Cum se restituie taxa de poluare pentru maşini »