26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost aprobat Programul de susţinere a producţiei de usturoi
A fost aprobat Programul de susţinere a producţiei de usturoi

În şedinţa de Guvern din data de 15 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi„ precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia.

Prin acest act normativ se reglementează următoarele:
- se stabileşte valoarea ajutorului de minimis în lei care se acordă beneficiarilor în anul 2021, respectiv 3000 euro/ha la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020;
- se stabilesc resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021,  respectiv maximum 15.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3.078 mii euro, care se asigură din bugetul MADR pe anul 2021;
- se stabileşte perioada în care se va realiza valorificarea producţiei, 15 iunie - 22 noiembrie, precum şi termenul de depunere a documentelor justificative, respectiv până la data de 29 noiembrie;
- se reformulează unele dispoziţii pentru o mai mare claritate, în acord cu prevederile Regulamentului de minimis în sectorul agricol şi cele ale legislaţiei naţionale.

Reamintim că pentru a fi consideraţi eligibili, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp şi să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp.


Articole înrudite