28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O astfel de tranzacţie a fost dezvăluită joi după-amiază de primarul Galaţiului, liberalul Marius Stan, care continuă dezvăluirile legate de neregulile pe care le-a descoperit după ce a fost ales edil şef al urbei. După ce cu o săptămână în urmă a prezentat deficienţele constatate în urma unui control la cantina de ajutor social aflată în ograda Primăriei Galaţi, fapt care a condus la demiterea celor care o conduceau, primarul Stan a dat amănunte legate de o tranzacţie făcută cu un teren aflat la sensul giratoriu, unde se construieşte un supermarket Kaufland. Precizând din capul locului că firma Kaufland nu are nicio vină în tranzacţia cu iz de ilegalitate, la care protagonist ar fi fost un fost angajat al Primăriei, primarul Marius Stan a declarat că Primăria a vândut 2 hectare de teren căte firma Terra Invest, suma plătită fiind de  1,9 milioane de euro, plus TVA.
„Contractul încheiat cu Primăria specifica clar că firma trebuia să construiască un hipermarket, însă imediat a vândut terenul cu un milion în plus faţă de preţul plătit Primăriei pentru terenul cumpărat. În acelaşi contract, Primăria se obliga, din fondurile proprii, să devieze reţelele de pe terenul devenit proprietate privată. Acest lucru se întâmpla în anii 2006-2007. La scurt timp, a apărut o persoană care nu mai este angajată a Primăriei, dar care este în foarte multe procese intentate Primăriei şi care, în numele Primăriei şi cu semnătura primarului, încheie un act adiţional cu firma respectivă, prin care se anulează obligaţia Primăriei de a devia reţelele. Kaufland se apucă şi face devierea de reţele, pe propria cheltuială, pe un alt traseu decât cel din proiect. Partea frumoasă ştiţi care e? Faptul că şi  Primăria a executat lucrările de deviere a conductei, în acte cel puţin, pe traseul stabilit iniţial în contract. Şi dacă la Kaufland a costat în jur de 200.000 de euro şi este funcţională, lucrările care figurează ca fiind făcute de Primărie costă de vreo trei ori mai mult .Reţeaua de canalizare plătită de Primărie pe Prelungirea Brăilei nu funcţionează nici în ziua de azi, iar auditul nostru intern i-a solocitat constructorului să remedieze defecţiunile extrem de grave, însă fără vreun rezultat până acum”, a declarat Marius Stan.


Articole înrudite