24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANAF: Controalele pentru combaterea muncii la negru şi la gri vor continua în acest an
ANAF: Controalele pentru combaterea muncii la negru şi la gri vor continua în acest an

Controalele pentru scoatere la suprafaţă a muncii la negru sau la gri vor continua şi în acest an, în baza unui protocol între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, a afirmat joi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş.
"Acţiuni pe care le întreprindem cu Antifrauda pe partea de scoatere la suprafaţă a muncii la negru sau la gri vor continua şi anul acesta. Este acel protocol numit Cronos, cu ITM-urile, care este prins şi în PNRR şi în care, împreună, Antifrauda cu Inspecţia Muncii, încearcă să identifice, acolo unde încă se mai foloseşte, munca la negru sau munca la gri. Încercăm să identificăm şi alte mecanisme prin care se ocoleşte plata contribuţiilor, în general - şi se caută alte modalităţi de a fi cumva recompensată prestaţia pe care o face o persoană, la un moment dat. Dar, toate aceste lucruri, să fie foarte bine înţeles, nu le facem decât în baza unei analize de risc. Nu mai mergem decât pe baza analizei de risc. Este unul dintre jaloanele pe care mi le-am impus eu, ca preşedinte, ca tot controlul, să-l numim generic, indiferent cine-l face, orice acţiune pe care o face ANAF în acest sens, are în spate o analiză de risc corectă, bine făcută - şi care să ne şi ducă la rezultatele pe care le aşteptăm şi, în acelaşi timp, să nu deranjez niciodată un contribuabil care îşi face bine treaba şi care încearcă să respecte legislaţia din România", a menţionat Lucian Heiuş, la Conferinţa Anuală de Taxe PwC România.
Şeful ANAF a subliniat că inspectorii vor merge acolo unde există suspiciuni că TVA este evazionată. De asemenea, aceştia vor merge să verifice "acolo unde există tranzacţii intragrup, tranzacţii cu persoane afiliate".
"Este unul dintre elementele pe care le avem în în analiză. Vom încerca să verificăm şi luăm în studiile pe care le facem noi zone unde, în perioada de pandemie, statul a direcţionat sume importante de bani - şi vrem să vedem dacă într-adevăr ele au fost folosite corect şi au şi ajutat la acest lucru. Anul trecut au fost, de exemplu, sectoare ale economiei care pe datele statistice, date de Institutul National de Prognoză, am avut o creştere spectaculoasă, dar noi am constatat că impozitele şi taxele declarate din acele sectoare nu a avut trendul pe care l-a avut dezvoltarea acelor domenii - şi o să încercăm să identificăm şi în aceste sectoare unde trebuie să mergem să facem controale. În mare, cam asta este viziunea noastră pentru anul 2023 şi obiectivele pe care ni le-am stabilit", a mai spus Lucian Heiuş, potrivit Agerpres.

Şeful ANAF, despre comerţul online: Avem nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat joi că vin deja date de la firmele de curierat, care încep să depună declaraţia 395 - existând "nişte semne mari de întrebare, nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo, că sunt încă multe lucruri care nu sunt în regulă" la comerţul online.
"Nu pot şi nu-mi permit, cu cei circa 600 de inspectori de antifraudă pe care-i am, să pierd vremea începând şi numărând la un magazin din colţ câţi bani are în casa de marcat - şi fără să mă uit, să văd dacă în RO-eTransport şi-au luat sau nu şi-au luat, cei care ştim noi că fac evaziune fiscală, codul, dacă şi-au înregistrat facturile, fără să ne uităm în datele, că deja ne vin, de la firmele care fac curierat şi care deja încep să depună declaraţia 395. Deja avem nişte semne mari de întrebare, nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo, că sunt încă multe lucruri care nu sunt în regulă la acest comerţ online, fără să ne uităm la alte zone unde este mare, mare evaziune fiscală - şi unde, poate, din diverse motive, nu s-a făcut cât trebuia să se facă - şi acolo trebuie să ne ducem. Dar, în acelaşi timp, să nu-şi imagineze cineva că nu suntem cu ochii şi pe restul, ce se întâmplă. Fiecare trebuie să înţeleagă că eşti mai mic sau eşti mai mare, trebuie să respecţi legile din ţara asta - şi asta este bine şi pentru tine, ca şi companie", a menţionat Lucian Heiuş, la Conferinţa Anuală de Taxe PwC România.
În opinia sa, cu cât actele de inspecţie fiscală vor fi de o calitate mai bună, cu atât se va descuraja fenomenul de evaziune fiscală.
"Cu cât vom reuşi noi să facem inspecţia fiscală mai eficientă, cu cât actele de inspecţie fiscală vor fi de o calitate mai bună, cu atât se va descuraja fenomenul de evaziune fiscală şi, implicit, va creşte conformarea voluntară. Nu sunt de acord cu modul în care s-a întâmplat sau se întâmplă în multe situaţii - noi să alergăm după cel care face evaziunea fiscală. El să tot facă, noi să tot alergăm să-l prindem, poate îl prindem, poate nu-l prindem. Nu-i normal aşa. Trebuie să creăm nişte mecanisme structurale care să descurajeze evaziunea fiscală şi, în acelaşi timp, să înţeleagă cel care este predispus sau se gândeşte s-o facă că suntem pregătiţi să-l prindem şi fizic, atunci când se întâmplă - şi când o face şi să-l identificăm, fie prin mijloacele care ne permite codul fiscal, codul de procedură, fie controlând veniturile fiscale personale şi identificând pe cei care nu pot să-şi justifice veniturile obţinute. Trebuie să mergem pe toate aceste trei canale ca să avem într-adevăr eficienţă şi să reducem acest fenomen care există. Eu nu cred, în schimb, că este aşa mare cum ne place la toţi să spunem că este", a mai spus Lucian Heiuş, potrivit Agerpres.


Articole înrudite