Aport important al judeţului Galaţi la independenţa energetică a României

Vineri, 17 Iulie 2015 08:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

OMV Petrom continuă investiţiile pentru producţia de hidrocarburi în România, alocând resurse financiare importante pentru redezvoltarea zăcământului de ţiţei „Independenţa”, din judeţul Galaţi. Redezvoltarea acestui zăcământ are ca scop creşterea producţiei de ţiţei prin forajul în zone nedezvoltate anterior. Proiectul constă în forajul a 13 sonde orizontale, instalarea şi modernizarea unor instalaţii de colectare şi măsurare, precum şi construirea unei conducte de legătură între acestea. Patru din cele 13 sonde au fost deja forate. Proiectul a intrat in faza de execuţie în 2014, în prealabil fiind executate o serie de studii specifice. Investiţiile efectuate în perioada 2012-2014 s-au ridicat la circa 10 milioane euro, dintr-un total de 42 de milioane de euro.
„Prin aceasta investiţie, ne dorim să prelungim durata exploatării zăcământului Independenţa. Astfel, vom rămâne în continuare unul din cei mai importanţi investitori din judeţ şi un partener de încredere al autorităţilor şi comunităţilor locale”, a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de upstream. Oficialul Petrom a mai spus că în ultimii doi ani, producţia de petrol şi gaze s-a stabilizat, astfel încât de la începutul anului şi în până în prezent România a avut asigurat necesarul pentru consum din producţie proprie, astfel încât nu a fost nevoie să importe gaz. La independenţa energetică a ţării judeţul Galaţi are o contribuţie importantă deoarece zăcământul din judeţul nostru supus redezvoltării, este unul din cele mai importante zăcăminte din portofoliul OMV Petrom, asigurând în 2014 circa 7% din producţia de ţiţei a OMV Petrom în România.
Prin operaţiunile pe care le desfăşoară în judeţul Galaţi, OMV Petrom este unul dintre cei mai importanţi investitori locali, cu circa 80 milioane euro investiţi în ultimii 10 ani, un angajator local important, cu circa 250 locuri de muncă şi contribuabil semnificativ la bugetele comunităţilor în care desfăşoară activităţi (Schela, Independenţa, Slobozia Conachi, Munteni, Ţepu, Umbrăreşti). Proiectul a fost prezentat în cadrul unei întâlniri a reprezentanţilor companiei cu autorităţile locale, organizată cu sprijinul Consiliului Judeţului Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu