03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preţul aurului a înregistrat miercuri o cotaţie nemaintâlnită până acum, de 1.440 de dolari/uncie, de la începutul lunii februarie metalul galben avansând cu 7,65%, se arată într-o analiză a X-Trade Brokers DM SA. "Interesul pieţelor pentru argint a depăşit însă cele mai optimiste aşteptări: nivelul argintului a atins un nou vârf al ultimelor trei decenii, de peste 36,5 dolari/uncie. Din februarie şi până la deschiderea de luni a şedinţelor de tranzacţionare, argintul a câştigat spectaculos, apreciindu-se cu 29,8%. Cele două metale preţioase sunt cumpărate în mod tradiţional în perioade în care investitorii şi populaţia se tem de inflaţie sau de instabilitate politică. De data aceasta, ambele motoare propulsează preţurile aurului şi argintului", a declarat Victor Safta, directorul general al X-Trade Brokers. "În condiţiile în care mărfurile agricole şi petrolul continuă să se scumpească, injectarea de lichidităţi e văzută ca generând pericole inflaţioniste, şi acest lucru sprijină la rândul lui cumpărătorii de aur şi argint", a mai spus Victor Safta.
Interesul pentru metale preţioase în China este în creştere, se arată în raport. Vânzările de bijuterii şi lingouri de aur ale celui mai mare magazin din Beijing au crescut cu 70% în primele luni ale anului. "În ceea ce priveşte aprecierea argintului, aceasta a fost pusă de multe ori pe seama utilizării industriale mai largi a metalului, în corelaţie cu redresarea economiei globale. China a devenit importator net de argint în 2010. Argintul este însă solicitat de către investitorii de talie mică, atât în pieţele emergente, cât şi în cele dezvoltate", se arată în document. Potrivit acestuia, cererea masivă de monede de argint a făcut ca Monetăria SUA să oprească producţia monedelor American Eagle până la recalibrarea stocurilor. Vânzările de monede de argint în SUA au totalizat 6,4 milioane de uncii în ianuarie, record istoric şi un nivel cu peste 50% mai mare decât în orice altă lună de când se publică date, în ultimii 26 de ani.

Articole înrudite