06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creditorii societăţilor incluse într-un proces de fuziune sau divizare pot face opoziţie acestei operaţiuni, pentru recuperarea creanţei, dar fără ca formularea acestei opoziţii să aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi fără să poată împiedica realizarea procedurii. Modificarea a fost introdusă de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri şi care completează Legea societăţilor comerciale. În document se arată că fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale sunt operaţiuni etapizate, fiecare fază având o durată apreciabilă şi ajungându-se astfel ca o fuziune să fie finalizată chiar la un an de la iniţiere, moment la care condiţiile financiare şi caracteristicile circuitului comercial ar putea suferi modificări esenţiale care să pună la îndoială chiar oportunitatea demersului.
Cel mai important impediment îl constituie caracterul suspensiv de drept al opoziţiei, care, în condiţiile volumului extrem de ridicat de cauze aflate pe rolul instanţelor şi în continuă tendinţă de creştere, poate determina şi o amânare pe termen nedeterminat a momentului finalizării operaţiunii.
Prin ordonanţa adoptată miercuri a fost eliminat caracterul suspensiv al opoziţiei şi s-a decis ca un creditor social să nu poată bloca operaţiunea de fuziune sau divizare. Creditorul social care are o creanţă certă, lichidă şi anterioară publicării proiectului de fuziune şi care nu deţine deja garanţii are dreptul de a obţine garanţii adecvate sau plata anticipată a creanţei, dacă situaţia financiară a societăţii debitoare sau a societăţii succesoare în drepturi o impune. Orice astfel de creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentă la data publicării şi care nu deţine deja garanţii sau privilegii adecvate aferente creanţei sale poate face opoziţie în vederea garantării satisfacerii creanţei sale, în termen de 30 zile de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare.
Formularea unei opoziţii nu va avea însă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi nu va împiedica realizarea operaţiunii.


Articole înrudite