Fiscul elimină lista ruşinii pentru persoanele fizice şi urcă la 500.000 lei limita pentru firme Recomandat

Sâmbătă, 02 Martie 2019 00:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiscul va elimina lista ruşinii pentru persoanele fizice şi creşte semnificativ sumele pentru care companiile vor apărea pe această, arată un proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), proiect care a fost publicat recent, informează Mediafax. „Prin Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, au fost modificate şi completate cu prevederile art. 157, alin.(2) şi alin.(3), precum şi prevederile art. 162, alin.(1) din Codul de procedură fiscală”, reaminteşte referatul de aprobare. Această lege este în vigoare din 20 ianuarie 2019, iar OUG nr. 25/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 martie 2018. „Astfel, noutatea adusă prin completarea prevederilor art.157, alin.(2) din Codul de procedură fiscală, constă în faptul că, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale contestate potrivit legii şi care sunt garantate conform art. 210 – 211 sau art. 235 din Codul de procedură fiscală. De asemenea, alin.(3) al aceluiaşi articol, prevede că, nu se consideră că, un debitor înregistrează obligaţii fiscale restante, în situaţia în care, suma obligaţiilor fiscale datorate de acesta este mai mică sau egală cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care debitorul le are de încasat de la autorităţile contractante”, mai menţionează referatul citat, referindu-se la noutăţile introduse de Legea menţionată.
În plus, Legea nr. 30/2019 modifică dispoziţiile art. 162, alin.(1) din Codul de procedură fiscală, astfel că a reglementat „obligativitatea organelor fiscale de a publica pe pagina de internet a A.N.A.F., numai lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante”, eliminându-se astfel de la publicare, lista debitorilor persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante. „În acest context legislativ, este necesară modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016, astfel încât să fie asigurată concordanţa cu noutăţile legislative mai sus prezentate, sens în care a fost elaborat un proiect de ordin al preşedintelui A.N.A.F. De asemenea, noutatea adusă de art.162, alin. (1) din Codul de procedură fiscală a impus şi modificarea modelului «Notificare privind obligaţiile fiscale restante», în sensul eliminării transmiterii acestor notificări debitorilor persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante”, mai arată Referatul de aprobare a proiectului de ordin.
Astfel, noul act normativ arată că nu se consideră că un debitor înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma obligaţiilor fiscale datorate de debitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit pentru care există cerere în curs de soluţionare şi cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care debitorul le are de încasat de la autorităţile contractante. În plus, nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante menţionate anterior al căror cuantum total este sub următoarele plafoane: 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice. În prezent, actul normativ care este în vigoare din 3 februarie 2016 indică următoarele plafoane: 1.500 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; 1.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; 500 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere; 100 lei, în cazul debitorilor persoane fizice.
În schimb, noul act normativ abrogă prevederile pentru persoanelor fizice, inclusiv notificarea de către organul fiscal căruia îi este arondat. „Produsul informatic de întocmire şi transmitere a informaţiilor, precum şi gestiunea acestui produs vor fi asigurate de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. De corectitudinea acestor informaţii care vor fi transmise Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare în vederea publicării pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală răspunde conducătorul organului fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale restante ale debitorilor ce fac obiectul publicării”, mai arată proiectul de act normativ. În prezent, aceste obligaţii de întocmire şi transmitere a informaţiilor, precum şi gestiunea sunt asigurate de Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Fiscului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu