06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În luna august, pensiile se vor plăti anticipat
În luna august, pensiile se vor plăti anticipat

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunţat, miercuri, că se devansează datele la care se va face plata pensiilor şi indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, având în vedere minivacanţa de Sfânta Maria.
"Având în vedere zilele libere din perioada 12-15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi să fie devansată în această lună", a transmis, miercuri, Ministrul Muncii, scrie News.ro.
Plata acestor drepturi se va face astfel:
- Pensiile prin mandat poştal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 şi 10 august.
- Drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede faţă de termenul stabilit.
"Alte beneficii, precum alocaţia de stat pentru copii şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august", a precizat ministrul.
Ziua de 15 august este declarată sărbătoare legală şi nu se lucrează. Guvernul a stabilit ca în acest an şi ziua de 14 august să fie zi liberă.

Articole similare: În luna august, bugetarii îşi vor primi salariile mai devreme


Articole înrudite