Investiţiile străine directe au depăşit un miliard de euro

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat, în primele cinci luni ale acestui an, circa 1,1 miliarde de euro, în creştere cu 13,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai mare parte a investiţiilor străine directe este reprezentată de participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit), cu un total de 910 milioane de euro. Creditele intragrup au ajuns la 181 milioane de euro, în creştere cu 100 de milioane de euro faţă de finele lunii aprilie, reiese din datele publicate de Banca Naţională a României.
Doar în luna mai, investiţiile străine directe în România s-au cifrat la 306 milioane de euro, fiind cea mai perfomantă lună din perioada menţionată.
În luna mai, participaţiile la capital şi profitul reinvestit au crescut cu 205 milioane faţă de nivelul raportat la 30 aprilie, dată la care acest indicator se cifra la 705 milioane de euro.
Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp