29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai mulţi bani pentru apa caldă şi căldură
Mai mulţi bani pentru apa caldă şi căldură
Gigacaloria va costa începând cu 1 octombrie 247,73 de lei (inclusiv TVA), acesta fiind preţul pe care îl vor plăti gălăţenii pentru fiecare gigacalorie consumată, dar care va fi valabil doar până la data de 1 ianuarie. Cel puţin aşa au decis consilierii locali, care, după discuţii şi polemici purtate între unii dintre aleşii noştri - care de multe ori au scos la iveală că unii din ei nu sunt stăpâni pe situaţie -, care au decis ca până la începutul anului viitor să fie pus la punct un mecanism în baza căruia valoarea subvenţiei să fie diferenţiată şi să se acorde în funcţie de veniturile realizate de o persoană. Practic aleşii locali au aprobat creşterea cu 33 de lei a preţului pe care îl vor plăti gălăţenii pentru fiecare gigacalorie consumată şi acest lucru deoarece din bugetul Primăriei nu s-ar putea suporta decât jumătate din cei 66 de lei stabiliţi de guvern, bani care nu se mai dau. Mai precis din cei 66 de lei care nu se mai acordă de Guvern pentru subvenţionarea preţului unei gigacalorii, potrivit celor declarate de primarul Nicolae, 33 de ei vor fi achitaţi din bugetul municipalităţii iar diferenţa o vor achita gălăţenii.
Un subiect care a născut dispute
Dezbaterea proiectului de hotărâre în Consiliul Local a început cu o pauză de consultări cerută de consilierii PDL Galaţi. Imediat după discuţiile de culise, grupul democrat-liberal a anunţat că acordarea unei subvenţii unitare este inechitabilă şi a propus ca ea să se acorde în mod diferenţiat, în funcţie de veniturile realizate de o persoană. Un raţionament corect, am putea spune, dacă ţinem cont că ar fi normal ca persoanele cu venituri mari să primească o subvenţie mai mică, în timp ce persoanele cu venituri mici să primească o subvenţie mai mare. Primarul Dumitru Nicolae nu a părut prea încântat de iniţiativa consilierilor locali PDL, acesta fiind şi punctul de vedere al consilierilor locali liberali.
Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a venit cu soluţia de compromis, şi anume ca un nou sistem de acordare a subvenţiei să fie stabilit până la sfârşitul acestui an şi pus în practică de anul viitor. „La ora actuală nu avem posibilitatea, datele statistice, pentru a şti câte persoane vor avea nevoie de subvenţie şi câte nu. Pe 1 octombrie se întruneşte comisia de căldură şi pe 15 noiembrie vom şti care este dimensiunea problemei”, a explicat Ciumacenco joi, la şedinţă. Discursul vicelui Ciumacenco l-a convins pe primar să fie de acord cu acest lucru, iar aleşii locali au votat proiectul de hotărâre privitor la preţul gigacaloriei şi al subvenţiei cu amendamentul propus de Ciumacenco. Potrivit declaraţiei lui Mihai Alin, consilier local PDL, în decembrie va fi discutat un proiect de hotărâre de Consiliu Local care să prevadă acordarea diferenţiată a subvenţiei, care să fie mai mare pentru persoanele cu venituri mici şi mai mică pentru cei cu venituri mari.


Articole înrudite