06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul salariaţilor a scăzut cu 353.000 în 2009
Numărul salariaţilor a scăzut cu 353.000 în 2009
Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2009 a fost de 4,879 milioane persoane, în scădere cu 353.200 salariaţi comparativ cu sfârşitul anului 2008, informează Institutul Naţional de Statistică.
În profil regional efectivul salariaţilor a înregistrat scăderi în toate regiunile faţă de sfârşitul anului 2008, regiunea Bucureşti-Ilfov înregistrând cea mai mare scădere (-55.000 persoane). Totodată, comparativ cu celelalte regiuni ale ţării, în regiunea Bucureşti-Ilfov se concentrează cea mai mare parte din efectivul salariaţilor din economie, respectiv peste o cincime.
Regiunile în care activităţile sectorului primar depăşesc ponderea medie pe ţară (2,2 la sută pe total economie) sunt: Sud-Muntenia (3,9 la sută), Sud-Est (3,2 la sută), Nord-Est (2,9 la sută) şi Vest (2,6 la sută).
În anul 2009, numărul mediu al salariaţilor a fost de 4,774 milioane persoane, în scădere faţă de anul precedent cu 272.120 persoane.
Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2,542 milioane persoane, respectiv 53,3 la sută din totalul numărului mediu de salariaţi). Faţă de anul precedent scăderea numărului mediu de bărbaţi salariaţi (-181.300 persoane) a fost mai mare decât cea a femeilor (-90.700 persoane).
Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terţiar, ponderea acestora reprezentând 60,5 la sută în anul 2009. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) lucrau 37,2 la sută dintre salariaţi, iar în cel primar numai 2,3 la sută.
Activităţile din construcţii şi industria extractivă sunt desfăşurate cu preponderenţă de bărbaţi, aceştia reprezentând 87,6 la sută, respectiv 84,8 la sută din totalul salariaţilor. Activităţile caracterizate prin grad pronunţat de 'feminizare' al forţei de muncă salariate sunt cele de sănătate şi asistenţă socială (79,8 la sută din numărul total al salariaţilor din ramură), învăţământ (69,3 la sută), intermedieri financiare (68,2 la sută), hoteluri şi restaurante (63,6 la sută).


Articole înrudite