05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Contribuabilii mari şi mijlocii vor avea obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale numai electronic, acest lucru fiind valabil începând cu obligaţiile declarative ale lunii octombrie. „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează că, începând cu obligaţiile declarative aferente lunii octombrie, declaraţiile fiscale vor fi depuse numai electronic de către contribuabilii mari şi mijlocii, definiţi conform reglementărilor în vigoare, precum şi de sediile secundare ale acestora. Astfel, până la data de 25 noiembrie 2010, se vor transmite prin intermediul Sistemului Electronic Naţional, următoarele declaraţii: 100 - Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat; 101 - Declaraţie privind impozitul pe profit; 102 - Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale; 120 - Decont privind accizele; 130 - Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă; 300 - Decont de taxă pe valoarea adăugată; 301 - Decont special de taxă pe valoarea adăugată; 390 VIES - Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare; 710 - Declaraţie rectificativă. Declaraţiile menţionate se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică”, se arată în comunicatul de presă transmis de purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Galaţi, George Marinescu.


Articole înrudite