28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se spune că piaţa muncii aparţine bărbaţilor, dar situaţia s-ar putea echilibra, ţinând cont de faptul că în următorii zece ani un miliard de femei vor munci cot la cot cu aceştia, releva un raport Booz and Co., în care se regăseşte şi România.
Raportul arată că ascensiunea femeilor va fi majoră în toate segmentele - angajate, angajatori, antreprenori, producători - în următorii zece ani, fapt ce va duce nu doar la echilibrarea în drepturi, ci şi la creşterea economiei globale.
"Pe măsură ce economia creşte şi se dezvoltă, ţările nu-şi vor mai permite să ignore 50% din tezaurul lor de talente", a declarat Penney Frohling, partener şi strateg în cadrul Booz and Co., pentru CNBC. "Există o realitate, care arată că statele care vor reuşi să atragă talentele în piaţa muncii vor înregistra o creştere economică mai mare. Există o legătură evidentă între încadrarea femeilor în câmpul muncii şi creşterea PIB, rata alfabetizării, rata mortalităţii infantile etc".
Potrivit lui Frohling, "orice ţară care nu va fructifica acest avantaj va face tot mai mulţi paşi înapoi".
Booz and Co. a creat un clasament în care ierarhizează 128 de ţări (printre care şi România), în funcţie de eficienţa angajatorilor în vederea angajării femeilor, ca agenţi ai economiei, analizând factori precum accesul la educaţie, participarea la piaţa muncii şi politica antidiscriminare implementată de guverne - cum ar fi cazul Norvegiei, care solicită ca 40% din boardul director al unei companii să fie format din femei.
"În Marea Britanie, există o statistică elocventă, care arată că din 950 de funcţii de categorie "C-suite" (directori executivi), 70 sunt ocupate de femei. Doar 70! Nu putem evolua în acest ritm", a spus Frohling.
Îngrijirea copiilor le compromite femeilor dreptul la o carieră şi la egalitatea sexelor în companii. "În SUA, există femei care muncesc pe salarii mici şi 41% din veniturile lor reprezintă costurile de îngrijire a copiilor - nu poţi merge înainte, când întâmpini asemenea obstacole", a mai precizat Frohling.
În ciuda apelurilor făcute de FMI şi OECD, care au sfătuit guvernele să investească în femei, există limite pentru acestea, chiar şi în ţările dezoltate.
Totul începe de la educaţie şi accesul la educaţie, a mai explicat Frohling. "Ai nevoie de o infrastructură de bază... Odată ce ai aceasta infrastructură, poţi aduce femeile în câmpul muncii, unde le este locul".


Articole înrudite