06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preţul pe care îl va plăti conducerea Apă Canal pentru fiecare mie de metri cubi de apă primită de la Priza Dunării, aflată în proprietatea Combinatului, reprezintă subiectul negocierilor în vederea încheierii unui nou contract între cele două părţi. Potrivit declaraţiei directorului general al Apă Canal, Gelu Stan, tariful nu a mai reprezentat subiect de tratative din anul 2005, ceea ce înseamnă că în ultimii 5 ani niciuna dintre cele două părţi, în speţă Apă Canal şi ArcelorMittal Galaţi, nu a solicitat modificarea preţului apei potabile.

Combinatul cere 124 de lei, Apă Canal ar plăti 74,5 lei

Negocierile pentru stabilirea unui nou preţ pe care Apă Canal va trebui să îl plătească pentru apa primită din Dunăre au fost demarate după apariţia actului normativ care prevede scumpirea de zece ori a tarifului prcticat de Apele Române, tarif care reprezintă o componentă a preţului cerut de cei de la Combinat. Astfel, dacă potrivit declaraţiilor directorului general al Apă Canal, Gelu Stan, preţul plătit către Combinat pentru mia de metri cubi de apă s-a ridicat la 40 de lei, din care 5,11 lei reprezintă suma care intră în contul Apelor Române iar diferenţa în contul celor de la Combinat, noua solicitare prezentată de cei de la ArcelorMittal Galaţi a fost de 124 de lei, din care 51 de lei se duc în contul Apelor Române ca urmare a creşterii de zece ori a tarifului, în timp ce diferenţa, şi anume 73 de lei, ar intra în contul celor de la Combinat.
„Următoarea rundă de negocieri va avea loc joi. Reprezentanţii ArcelorMIttal Galaţi ne-au cerut 124 de lei pe mia de metri cubi de apă, ceea ce este foarte mult. Noi vom cere celor de la Combinat să plătim 74,5 lei pentru mia de metri cubi de apă şi solicitarea am formulat-o pe baza unor calcule. În cadrul ultimelor discuţii, cei de la Combinat au spus că nu vor să obţină profit de pe urma preţului pe care l-au solicitat, dar şi noi, la rândul nostru, le-am adus argumente atunci când am formulat cererea noastră legată de preţul de 74,5 lei”, ne-a declarat directorul Apă Canal, Gelu Stan. Acesta a mai declarat că cel puţin până la vară gălăţenii nu vor plăti mai mult pentru apa potabilă consumată.

Ce spun reprezentanţii Combinatului

Purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu, a declarat următoarele referitor la subiectul legat de negocierea preţului de furnizare a apei: „Din cauza faptului că taxele pentru extragerea apei din Dunăre au crescut, ArcelorMittal Galaţi a început negocieri pentru adaptarea tarifelor de furnizare către compania locală de apă. ArcelorMittal Galaţi a propus ca noile tarife să încorporeze costurile suplimentare apărute ca urmare a creşterii acestor taxe. Ca şi până acum, compania noastră nu a urmărit obţinerea vreunui profit din perceperea tarifelor către compania locală de apă”.
Indiferent cum sună punctul de vedere al ambelor părţi, nu este un lucru normal ca un oraş să se afle la ”mâna” Combinatului, după ce Priza Dunării a devenit proprietatea noului patron al colosului siderurgic, acest lucru fiind posibil datorită modului în care a fost încheiat contractul de privatizare a Sidex.

Articole înrudite