28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Economia mondială are nevoie de încă o criză financiară masivă pentru a distruge băncile mari, care au încă mari probleme, ce nu s-au atenuat în timp, este de părere celebrul economist Nouriel Roubini, potrivit businessinsider.com.
Nouriel Roubini susţine că băncile care erau considerate "prea mari pentru a se prăbuşi" înainte de criza financiară au devenit chiar şi mai mari şi reprezintă acum o problemă mult mai importantă şi asta nu datorită unui proces de consolidare în masă.
Roubini, care a reuşit să prevadă criza financiară din 2008, a mai spus: "Singura soluţie este aceea de a distruge băncile care sunt prea mari pentru a se prăbuşi. Nu există nicio altă alternativă. Mă gândeam că va exista cineva care să ia decizia asta după ce ne-am confruntat cu cea mai acută criză din ultimele generaţii. Poate că avem nevoie de o nouă criză financiară. Însă politicul nu ne duce încă într-acolo".
Ian Bremmer, preşedintele grupului Eurasia şi un analist politic proeminent, este de asemenea de părere că deciziile politice din prezent nu încurajează măsuri care să conducă la distrugerea băncilor mari: "Băncile sunt prea mari pentru a se prăbuşi, acesta fiind un adevăr care a căpătat şi mai mare importanţă din 2008 încoace. Este motivul pentru care oamenii au continuat şi în criză să investească alături de bănci şi să-şi depoziteze banii aici".

Articole înrudite