27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România trebuie să suporte corecţii financiare în valoare de aproape 700 de milioane de euro, din cauza neregulilor constatate în urma derulării unor proiecte care au beneficiat de sprijinul financiar al UE. „Este normal ca statul, atunci când a greşit prin a lăsa persoane nepregătite în poziţii cheie, să suporte acest cost. Acum analizăm posibilitatea de a debloca situaţia printr-un act normativ. Este, însă, de lucru, pentru că vorbim despre un efort financiar substanţial, aproape 700 de milioane de euro grosso-modo, pe toată perioada programelor operaţionale, numai pe achiziţii publice”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Oficialul guvernamental a mai spus că deocamdată nu se ştie care va fi sursa din care vor fi suportate aceste corecţii, bugetul de stat sau beneficiarii care nu au respectat regulile. „Partea proastă este că România trebuie să plătească. Partea bună este că România poate înlocui aceste sume cu alte cheltuieli curate către CE astfel încât până la 2015 să nu piardă niciun leu”, a conchis ministrul Teodorovici.
Şi vicepremierul Liviu Dragnea şi-a exprimat, în urmă cu aproape două luni, dorinţa de a simplifica şi standardiza procedurile de achiziţie publică pe proiecte europene, astfel încât bugetele autorităţilor publice să nu fie afectate de corecţiile impuse de CE. „Cea mai mare parte a corecţiilor financiare a fost generată de un sistem defectuos de instituţii de evaluare, verificare şi contractare a achiziţiilor publice efectuate de autorităţile locale în programe europene. (...) Împreună cu ANRMAP şi Ministerul Fondurilor Europene lucrăm acum la un proces de standardizare şi simplificare a procedurilor de achiziţie, dar şi de responsabilizare a instituţiilor care verifică, certifică şi aprobă documentaţiile de atribuire a unor lucrări, astfel încât autorităţile locale să fie exonerate de orice posibilă vină în cazul unor corecţii financiare. Dacă responsabilii europeni vor verifica licitaţiile şi vor constata abateri, corecţiile să fie plătite inclusiv de instituţiile care aprobă şi verifică documentaţiile”, declara, în 31 martie, la Tulcea, vicepremierul Liviu Dragnea.


Articole înrudite