02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parlamentul European a aprobat, miercuri, un proiect de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) ce prevede transformarea sistemului european de subvenţii agricole într-unul ceva mai ecologic şi mai echitabil, printr-o plafonare a ajutoarelor, transmite AFP.
Eurodeputaţii au votat în favoarea condiţionării a 30% din ajutoarele directe pentru agricultori - destinaţie prioritară a cheltuielilor PAC - de respectarea normelor de mediu, cuprinzând aici diversificarea culturilor sau menţinerea păşunilor permanente.
Proiectul adoptat de eurodeputaţi prevede totodată excepţii pentru micile exploataţii, atenuând astfel măsurile preconizate de Comisia Europeană în propunerea sa reformă prezentată în octombrie 2011 şi care urmează să intre în vigoare în 2014.
Aleşii europeni au aprobat prin votul de miercuri o reechilibrare a subvenţiilor în favoarea micilor agricultori, prin plafonarea la 300.000 de euro a ajutoarelor pentru exploataţiile mari. În prezent, circa 80% din ajutoare sunt destinate celor mai mari exploataţii, dar există o derogare privind cooperativele agricole.
Între alte prevederi, conform proiectului, doar agricultorii activi urmează să fie eligibili pentru primirea banilor europeni, în detrimentul cluburilor de golf şi al aeroporturilor care beneficiau până acum de aceste fonduri. Definiţia termenului de „agricultor activ” a fost lăsată în schimb la latitudinea statelor membre.
În egală măsură, urmează să fie optimizată distribuirea ajutoarelor în interiorul Uniunii Europene, între cei 27 - pe principiul „convergenţei externe” - şi între deţinătorii de exploataţii, prin intermediul unei plăţi uniforme la hectar - pe principiul „convergenţei interne”.
Obiectivul afişat este de a reduce decalajele dintre agricultori: în medie, în UE, prima la hectar este de 270 de euro, dar există mari disparităţi, de la 700 euro/ha în Malta sau 400 euro/ha în ţările Benelux la numai 85 euro/ha în Estonia sau Letonia.
Reforma PAC mai trebuie negociată cu Consiliul European, iar Irlanda, care asigură în prezent preşedinţia semestrială prin rotaţie a blocului, speră să se ajungă la un acord înainte de încheierea mandatului său, în iunie.

Articole înrudite