02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noile modificări aduse Codului Fiscal vor da peste cap activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii care aveau dreptul până acum să opteze dacă plătesc impozit pe profit sau impozit calculat în funcţie de cifra de afaceri. În această situaţie s-ar putea afla foarte multe din societăţile comerciale gălăţene care au fost încadrate anul trecut în rândul microîntreprinderilor şi care au îndeplinit condiţiile legale pentru a opta pentru unul din cele două sisteme de plată, şi anume 16% din impozitul pe profit sau 3% din cifra de afaceri. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Galaţi, George Marinescu, anul trecut un număr de 1.104 societăţi comerciale au avut posibilitatea de a opta pentru unul din cele două sisteme de impozitare. Regulile jocului s-au schimbat însă de la 1 februarie, când au intrat în vigoare modificările Codului Fiscal, care, în opinia unor economişti, dau o lovitură grea multor întreprinderi mici şi mijlocii, care sunt în pericol de dispariţie. 
„Începând cu data de 1 februarie, agenţii economici care la data de 31 decembrie 2012 au avut o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro la cursul de la data de 31 decembrie 2012 trec automat pe sistemul de impozitare aferent microîntreprinderilor, ceea ce înseamnă că vor plăti automat o sumă egală cu 3% din cifra de afaceri. Până la 1 februarie agenţii economici care aveau o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro aveau posibilitatea să aleagă unul din cele două sisteme de impozitare, şi anume 16% din profitul obţinut sau 3% din cifra de afaceri înregistrată. Potrivit noii legislaţii, angajatorii care au o cifră de afaceri de peste 65.000 de euro vor fi obligaţi automat să plătească un impozit de 16% din profitul obţinut, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca mulţi dintre ei să încerce să găsească diferite modalităţi pentru a nu mai înregistra profit. Impactul acestei noi prevederi va fi foare mare, în sensul că se vor închide foarte multe microîntreprinderi şi se vor înregistra foarte multe persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale”, ne-a declarat economistul Aurelian Constantin.

Articole înrudite