07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un tigru şi şoarecii care l-au salvat din depresie
Un tigru şi şoarecii care l-au salvat din depresie

Relaţie neobişnuită de prietenie la Grădina Zoologică din Galaţi între tigrul Sandokan şi şoriceii Tom şi Jerry. Un tigru siberian intrat în depresie şi care se autoagresa a fost salvat de doi şoareci de laborator, care i-au devenit amici. Sandokan, tigrul siberian, are 13 ani şi cântăreşte 250 de kg. El a intrat în depresie după ce, acum un an, i-a murit perechea. Comportamentul i-a îngrijorat pe cei de la Zoo Galaţi. Când au văzut că nici Samira, o tigroaică mai tânără, fiica lui Sandokan, nu îi dă atenţie, s-au căutat soluţii.
„Prima oară ne-am gândit la un tratament specific, dar asta însemna că trebuia să îl tranchilizăm ca să i-l administrăm, aşa că mai rău îi făceam. Trebuia găsită o cale de a-i aduce un prieten, un alt animal, dar nu unul care să îi trezească instinctele şi care să nu concureze cu el pentru hrană sau pentru femelă”, povesteşte Mădălin Şerban, directorul Grădinii Zoo Galaţi. Cel mai inofensiv animal nu putea fi decât un şoarece de laborator. „I-am pus şoriceii lângă el. Le-am spus Tom şi Jerry şoriceilor. Niciun moment Sandokan nu a dat vreun semn că îl deranjează sau să devină agresiv. Şoriceii, la fel, se căţărau, veneau, plecau... fără a da semne de teamă. Se pare că tratamentul i-a priit. Acum îi schimbăm odată cu el. Când îi curăţăm locul îi aducem pe şoricei, îi hrănim şi apoi, iar, la loc la prietenul lor“, a spus Doru Ene, îngrijitor la Grădina Zoo Galaţi.
„S-au împrietenit, tigrul şi cu şoriceii, iar de atunci el nici nu mai are acele stări de rău. Nu îşi mai roade coada, nu îşi mai face rău. Este poate un exemplu pentru noi cum animalele se pot înţelege aşa de bine. Sperăm ca până la vară, când vom da drumul la vizitarea Grădinii, să mai aducem un tigru, dar şi alte animale”, a spus Paraschiva Vintilă, consilier al preşedintelui CJ Galaţi, Grădina Zoo fiind în subordinea CJ.
Povestea lui Sandokan a trezit întâi îngrijorare, dar acum lucrurile s-au calmat.
„Cred că suntem o specie blestemată dacă dragostea chiar între animale ne miră. De fapt este binomul «şoarecele şi pisica» altfel, deoarece şi tigrul este o felină mai mare. A fost bună ideea celui care s-a gândit să îi dea tovarăşi doi şoricei”, a spus Nicolae Bacalbaşa, preşedintele CJ Galaţi.


Articole înrudite