Scandalurile politice au ajuns să fie la fel de frecvente şi parcă inevitabile ca şi accidentele de circulaţie. Din păcate, pe lângă circul parlamentarilor şi al celor care fac parte din executiv sau mondenii care îşi sar la jugulară pentru că i-a uitat lumea ori crime, altceva nou nu apare. Singura noutate e formaţiunea care face scandal şi cea care primeşte palmele date în special mediatic. Pentru că mă îndoiesc de faptul că între ei politicienii se urăsc de moarte şi asta numai pentru că nu mai pot ei de binele celor care i-au ales. Poate că unii au crezut sincer în schimbarea asta, dar doar dacă ar fi fost plecaţi din ţară în ultimii 20 de ani, pentru că altfel nu văd cum nu ar fi observat că, indiferent cine e la putere, lucrurile nu se schimbă. Vremurile bune au fost acelea în care şi în lume situaţia stătea bine, nu că s-ar fi datorat într-un fel vreunei iniţiative venite de la vreunul care, vremelnic, conduce orice prin ţara asta. În rest, singura care creşte, de la zi la zi, este sărăcia cruntă şi lipsa oricărui viitor. Slujbe nu sunt sau, dacă mai apar, sunt fie prost plătite, fie sunt în afara ţării. Aici nimic nu se schimbă în bine. Doar sărăcia scoate din ce în ce mai mulţi oameni în stradă. Cu ce rezultate... vom vedea. Asta pentru că, deşi unii mai au curajul să îşi strige supărarea în stradă, asta nu se întâmplă însă în toată ţara şi efectele nu prea apar. De parcă cei care ne conduc nu au de gând să facă absolut nimic într-un an în care nu are loc niciun fel de scrutin electoral important. De ce s-ar deranja să facă ceva acum, când nu au nevoie de votul cuiva? Nu au decât să aştepte, cei care sunt la limita suferinţei, până la anul, când poate se va merita să se facă ceva - sau să se prefacă că fac ceva - ca să mai strângă nişte voturi. Şi cam atât.
Þara pare din ce în ce mai blocată şi îngrijorător e şi faptul că în multe zone ale ţării, printre care se numără şi Galaţiul, chiar dacă problemele sunt mari, oamenii nu mai au nici puterea să iasă în stradă. Aşteaptă poate o minune sau speră să strige alţii în locul lor. Nu neapărat un protest rezolvă ceva, dar când şi acesta lipseşte iar lucrurile nu stau mai bine ci doar mai rău, parcă situaţia pare şi mai gravă. Prizonieri ai televizoarelor - cât îşi vor mai permite să plătească şi cablu -, românii par că aşteaptă ceva, dar între timp cam toţi au uitat să facă ceva sau să spere la ceva. De fapt, unii au încercat să facă ceva dar succesul vine doar pentru cei din sistem. Pentru restul nu se întâmplă nimic. Nimic de bine.
