Am asistat zilele trecute la un nou şi elocvent exemplu despre cine conduce, de fapt, România. Jenor Beudean este numele celui care a înjurat şi bătut o femeie pe stradă în Bistriţa pentru că doamna în cauză trecuse, dom”le, pe trecerea de pietoni exact când nemernicul se nimerise pe acolo cu maşina. Şi era şi verde la semafor, ca să vezi tupeu la femeia asta. Nu s-a mulţumit mârlanul să o înjure, ci a urmărit-o până la următoarea trecere de pietoni, unde a şi oprit maşina cu tupeu maxim. A lovit-o şi i-a rupt pur şi simplu hainele de pe ea. Imaginile cred că vorbesc de la sine, pentru oricine este interesat să dea un search după numele individului. Ei bine, omul ăsta a candidat din partea PNL la o primărie din judeţul Bistriţa-Năsăud. L-au dat afară din partid, ce-i drept, în momentul în care s-a aflat ce a făcut. Dar întrebarea care se pune este câţi alde Jenor Beudean sunt în România? Nu cred că vreunul dintre noi vrea să ştie cu adevărat, pentru că am avea dimensiunea exactă a dezastrului în care a ajuns ţărişoara asta. Pe mâinile unor astfel de oameni ajung destinele a mii şi zeci de mii de oameni, iar ei nu sunt decât nişte neanderthalieni.
Un alt exemplu mă priveşte personal, deşi el reflectă foarte bine nivelul la care se găsesc mulţi dintre conaţionalii noştri. Sunt în presă de aproape 15 ani şi mi-a fost dat să văd multe şi să suport şi mai multe. Ce nu voi trece niciodată cu vederea este ţopârlănia, pentru că nimic, dar absolut nimic, nu justifică un astfel de comportament. După ani de zile de ”linişte”, s-a găsit o tanti să posteze un comentariu la un material de-al meu, de o nesimţire greu de reprodus. Trecând peste faptul că şi-a permis să scrie de parcă eram pe gard sau la piaţă, ce şochează este faptul că s-a folosit de un pretext, lipsa unei litere în titlu, ca să arunce cu lături şi săgeţi veninoase pentru că mi-am permis să scriu pe un subiect aparent controversat, dar care este, de fapt, limpede ca lumina zilei. La noi, la români, a avea o opinie contrară pe un subiect sau altul echivalează pentru unii cu dreptul de-a te ataca cu mârşăvie. Dacă nu înţelegi ceva sau crezi în altceva, e treaba ta. E dreptul fiecăruia să se închine cui vrea, deşi, din ce se vede, tot mai mulţi dintre noi şi-au găsit izbăvirea în bani, dar când încerci să muşti veninos din cei care au o umilă părere, diferită de a ta, atunci e cazul să te cauţi rapid la bun simţ. Când vom putea traversa strada pe trecerea de pietoni şi nu ne va lua nimeni la bătaie, dar şi când ne vom putea exprima opiniile fără teama că toţi mârlanii deghizaţi în intelectualii naţiei ne vor călca în picioare, vom putea spune că ne apropiem de ceea ce ne dorim ca naţie. Va mai trece multă apă pe Dunăre până când vom ajunge şi noi la normalitatea după care au fugit milioane de români în Occident. Mulţi s-au dus pentru că nu mai aveau pur şi simplu ce pune pe masă, dar sunt destui care au plecat pentru că au vrut doar să fie trataţi cu respect, ca nişte fiinţe umane, pentru că se săturaseră de toţi neica nimeni care îi mâncau de fund la fiecare colţ de bloc.
