Din echipa fanion a Galaţiului nu au mai rămas decât lacrimile unui junior la ultimul meci al Oţelului şi amintirile suporterilor. Te simţi neputincios în astfel de momente şi rămâi cu un mare gol în inimă. Cei vinovaţi de această situaţie vor fi traşi la răspundere, mai mult sau mai puţin, însă generaţiile viitoare nu vor auzi decât din povestirile părinţilor despre Oţelul Galaţi. Nu e cazul să o dăm în patetisme şi tocmai de aceea cred că trebuie să ne concentrăm cu mare atenţie asupra motivului pentru care nu mai avem echipă de fotbal nu numai în prima ligă fotbalistică, ci nici măcar în liga a IV-a. Personajul care a adus clubul la faliment echipa de fotbal este Dan Adamescu, o ştie toată lumea, dar cum a fost posibil ca acesta să şutească cu neruşinare toţi banii din visteria clubului, 18 milioane de euro ca să fim mai exacţi, nu este deloc o nebuloasă, cum poate părea la prima vedere. Omul a preluat Oţelul cu unicul scop de a-l devaliza, ceea ce a şi reuşit într-un timp record, încheind contracte de asigurare de milioane de euro pentru clubul de fotbal, ca să creeze o aparenţă de legalitate, adică să mascheze jaful. Întrebarea care se pune este cum a fost posibil ca gruparea gălăţeană să fie cedată cu atâta uşurinţă acestui rechin financiar, fără o minimă verificare a ”antecedentelor” sale? Cât a fost prostie, intenţie sau amândouă, nimeni nu mai poate şti acum. Cert este că ce s-a întâmplat cu echipa de fotbal nu este o noutate, pentru că acelaşi lucru s-a petrecut şi cu echipa de handbal a Galaţiului, dar şi cu cea de volei. Desigur, nu avem acelaşi tipar, dar rezultatul este similar. Autorităţile locale sunt în bună măsură responsabile de falimentul sportului gălăţean până la urmă, pentru că au ştiut ce se va întâmpla şi nu au făcut nimic. Bani pentru deplasări inutile s-au găsit mereu pentru aleşii locali, dar ca să îşi pună puţin capul la contribuţie şi să găsească nişte soluţii legale pentru susţinerea financiară a sporturilor de masă, ca să nu le sară Curtea de Conturi în spate, nu au găsit. Pe de altă parte, problema noastră aici, pe plan local, este indiferenţa. Fiecare cu ale lui, până când ai de suferit şi tu, la rândul tău, şi te întrebi de ce nu sare nimeni să te ajute. De multe ori este şi prostie, pentru că unii concitadani nu înţeleg că suntem o comunitate, ce trebuie să îşi apere permanent valorile şi simbolurile. Inimoşii suporteri ai Oţelului au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva echipa de la desfiinţare, dar nu a fost suficient, atât timp cât majoritatea gălăţenilor a asistat impasibilă la ce s-a întâmplat. Nu mai vorbesc de cei care acuză pasivitatea autorităţilor locale , însă nu au făcut nimic pentru a-i trage de urechi pe cei pe care i-au trimis acolo fără să ştie măcar pe cine votează. Cunosc gălăţeni care au preferat să plece în oraşe ”mai civilizate”, dar fără să fi mişcat vreun deget ca să schimbe ceva aici, în Galaţi. Dacă tot aşteptăm ca lucrurile să se întâmple, fără o minimă implicare din partea noastră, vom avea o mare dezamăgire.
