Dunărea trecută de cota de inundaţie a inundat o parte a şantierului naval gălăţean. Pentru ca apa care deja a pătruns în mai multe zone ale Şantierului Naval să nu ajungă şi în oraş s-au luat mai multe măsuri. „Am dispus obturarea reţelei de canalizare a oraşului din partea cu Şantierul Naval cu saci de nisip pentru a nu reflua apa în canalizările din oraş, în situaţia în care în şantierul naval sunt mai multe porţiuni inundate odată cu creşterea nivelului Dunării. Totodată s-au transportat 40 de tone de nisip, saci şi sfoară la staţia 11 Iunie pentru a se putea face, în cazul în care va fi nevoie, baraje din saci cu nisip. La nivelul SGA s-a constituit grupul de suport tehnic iar la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a constituit gruparea operativă din care face parte ISU, specialiştii SGA, poliţişti de frontieră, poliţişti, grupă operativă ce monitorizează situaţia până ce va trece avertizarea de cod portocaliu pe Dunăre”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, lt. Eugen Chiriţă. Deocamdată Dunărea a inundat terasele de pe Faleză, o porţiune mică a falezei inferioare şi o parte a scaunelor de la bac.