

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tecuci au intervenit în această după-amiază, 12 februarie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Munteni. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD tip B.
La momentul producerii incendiului, în interiorul camerei în care a izbucnit incendiul, se afla o persoană de sex masculin, imobilizată la pat, aceasta fiind evacuată în siguranţă de către vecini, până la sosirea echipajelor de intervenţie.
Pompierii au acţionat prompt pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la restul locuinţei şi la gospodăriile învecinate. În urma evenimentului au ars aproximativ 25 mp din acoperişul unei anexe, circa 100 mp din acoperişul casei şi bunurile din interior.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea unor mijloace de încălzire improvizate. „Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, reamintim cetăţenilor să utilizeze doar mijloace de încălzire omologate şi să nu lase sursele de încălzire nesupravegheate”, transmite ISU Galaţi.