18 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima centrală termică din lume alimentată cu hidrogen a fost pusă în funcţiune
Prima centrală termică din lume alimentată cu hidrogen a fost pusă în funcţiune

A fost pusă în funcţiune, în data de 25 iunie 2019, prima centrală termică din lume alimentată cu hidrogen care funcţionează în condiţii reale de exploatare, într-un proiect pilot din Rozenburg, Olanda. Centrala a fost dezvoltată de Grupul BDR Thermea, al treilea producător european de soluţii de încălzire şi climatizare, a cărui misiune este de a dezvolta şi produce soluţii inteligente de încălzire şi apă caldă, practic fără emisii de dioxid de carbon (CO2). Această centrală arde hidrogen pur, care este produs în mod sustenabil, utilizând energie eoliană sau solară, fără a produce CO2 în timpul producţiei. Hidrogenul este produs şi livrat de furnizorul de gaze naturale Stedin, care a iniţiat acest proiect.

Aceasta este prima situaţie reală în care hidrogenul pur este utilizat pentru alimentarea unei centrale termice cu condensare pentru a încălzi o clădire rezidenţială. Centrala a fost proiectată şi testată la Centrul de Competenţă pentru Cercetare şi Dezvoltare al grupului BDR Thermea din Bassano del Grappa, Italia.

După primul proiect pilot din Olanda desfăşurat de REMEHA, marca olandeză a Grupului, acesta va efectua în perioada imediat urmatoare un test la scară mai largă în Marea Britanie, de data aceasta sub brandul BAXI. Noile oportunităţi pentru proiecte din alte ţări europene sunt în prezent explorate ca parte a dezvoltării mai extinse, paneuropene a acestei tehnologii.

Angajament ferm pentru sustenabilitate

"Dezvoltarea unei centrale pe bază de hidrogen face parte din soluţiile Grupului BDR Thermea pentru decarbonizarea producerii de energie termică. În prezent grupul oferă o gamă largă de tehnologii, cum ar fi centrale cu gaz de înaltă eficienţă, pompe de căldură şi sistemele de cogenerare, iar acum şi centrale pe bază de hidrogen şi celule de combustie. Hidrogenul produs în mod sustenabil este un important şi foarte interesant transportator de energie al viitorului", a declarat Bertrand Schmitt, CEO-ul Grupului BDR Thermea.

"Producerea de gaze (hidrogen) utilizând energia electrică este o tehnologie inevitabilă şi necesară dacă vrem să stocăm energia generată în mod sustenabil pe o perioadă mai lungă de timp, deoarece energia eoliană şi cea solară nu sunt întotdeauna disponibile din abundenţă în momentele de cerere maximă. Cu noua centrală pe bază de hidrogen, alături de aplicaţiile noastre cu celule de combustibil, suntem ferm hotărâţi să facem mediul construit mai sustenabil".

Explorarea mai multor proiecte pilot

"Principiul de funcţionare a centralei pe bază de hidrogen este acelaşi cu cel al unei centrale cu gaz natural", spune Peter Snel, CTO al grupului BDR Thermea. "În viitor, vom putea înlocui centralele convenţionale pe gaz cu centrale pe bază de hidrogen pe o bază similară, cu condiţia ca aprovizionarea cu hidrogen să fie disponibilă prin conducte de gaze naturale. De aceea, cooperarea cu operatorii de reţea are o importanţă crucială pentru grupul BDR Thermea. Pe lângă proiectul pilot de la Rozenburg, vom participa, de asemenea, la un proiect demonstrativ de amploare în Marea Britanie. Peste 400 de centrale BAXI pe bază de hidrogen vor fi instalate în următorii doi ani. Dorim să invităm şi alţi operatori de reţele şi proprietari de clădiri din Europa să colaboreze la testele pe teren. În acest fel, dezvoltarea unei surse de căldură fără CO2 va fi accelerată. Acest lucru va stimula, de asemenea, producţia de hidrogen durabil şi ecologic, utilizând energia eoliană şi solară".

Proiect Pilot la Rozenburg

Proiectul olandez de la Rozenburg este o iniţiativă comună cu operatorul de reţea Stedin, municipalitatea Rotterdam şi ansamblul rezidenţial Ressort Wonen. Centrala pe bază de hidrogen va fi instalată într-o încăpere de centrale, alături de o centrală convenţională cu gaz natural, care va asigura că locuitorii vor avea în permanenţă suficientă căldură şi apă caldă.

Stedin utilizează o conductă normală pentru furnizarea hidrogenului, demonstrând că reţeaua de gaze existentă este adecvată pentru transportul hidrogenului. În acest proiect, Stedin şi partenerii săi iau în considerare întregul lanţ al viitorului: producţia, distribuţia şi conversia hidrogenului, cu scopul final de a asigura confortul cu emisii Zero de carbon.

Despre BDR Thermea

BDR Thermea Group, al treilea grup european producător de soluţii pentru încălzire şi climatizare cu sediul în Apeldoorn (Olanda), este proprietarul mai multor mărci cunoscute din domeniul încălzirii, printre care BAXI, De Dietrich, Remeha, Brötje, Chappée şi Baymak. Grupul are o cifră de afaceri de circa 1,8 miliarde Euro, peste 6.700 de angajaţi în Europa şi operează în 102 de ţări la nivel global, ocupând poziţii de top în numeroase pieţe din Europa, printre care Italia, Marea Britanie, Franţa, Spania, Olanda, Germania, Ungaria, Grecia, Ucraina şi Rusia, dar şi din America de Sud sau China.

BDR Thermea Group a deschis în aprilie 2018 o filială în Bucureşti, având ca obiectiv dezvoltarea şi susţinerea mărcilor sale în Romania, o piaţă importantă şi strategică în domeniul încălzirii.


Articole înrudite