05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce ne rezervă astrele în 2011
Ce ne rezervă astrele în 2011
BERBEC

Anul 2011 va aduce o serie de schimbări majore în viaţa socială a nativilor din Berbec. Cele mai vizibile schimbări se vor manifesta la nivelul relaţiilor interpersonale, în comunitate şi în viaţa privată a berbecilor, care vor deveni deosebit de importanţi pentru cei din jur.
Muncă
Cel mai important moment în plan profesional va fi la începutul anului (lunile februarie-aprilie). În această perioadă vor avea loc mai multe schimbări, generate de relaţiile cu şefii dar şi cu unii colegi mai influenţi în mediul profesional în care activează berbecii. Foarte puţine probleme au, anul acesta, nativii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum politică, management, finanţe sau administraţie.
Dragoste
Cea mai importantă anul acesta va fi familia. Interesul sporit şi sentimentele deschise faţă de membrii familiei vor face ca atmosfera, per ansamblu, să fie foarte caldă. Pentru cei care încă nu au copii, anul 2011 se va arăta benefic din acest punct de vedere.
Bani
Activitatea financiară a berbecilor va fi puternic influenţată anul acesta de factori externi, de accea ei vor fi forţaţi să accepte unele sacrificii pentru a redobândi echilibrul pe acest plan. Pe parcursul următoarelor 12 luni vor apărea mai multe ocazii de achiziţii care merită exploatate.
Relaţii
Berbecii vor fi tentaţi să înceapă o serie de negocieri încă din primele luni ale anului. Această atitudine spontană nu este indicată în cazul lor şi le este recomandat să amâne deciziile importante, măcar până la vară. În general, nativii din berbec sunt persoane foarte deschise şi dispuse să ajute, însă pentru anul 2011 ar fi mai bine să nu se avânte la a face promisiuni exagerate.

TAUR

Anul 2011 se anunţă unul foarte încărcat pentru nativii din taur, sau cel puţin aşa îşi doresc ei. Pentru că sunt, în general, firi extrem de active, taurii vor fi într-o permanentă căutare de activităţi care să le solicite atât latura creativă, spirituală, dar şi efort fizic.
Muncă
Veştile bune continuă anul acesta în special pentru nativii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile creative. Ei se vor bucura de foarte mult sprijin din punct de vedere profesional şi vor avea multe ocazii să se facă remarcaţi. Munca depusă va fi răsplătită pe măsură, rezultatele fiind mereu la cele mai înalte cote.
Dragoste
În totală opoziţie cu planul profesional, viaţa sentimentală va fi la pământ anul acesta pentru nativii din Taur. Problemele ar putea apărea atât în ceea ce priveşte relaţiile familiale dar şi în cuplu. O situaţie aparte va fi pentru taurii singuri, cei care nu sunt implicaţi într-o relaţie amoroasă de lungă durată şi pentru care se poate ivi ocazia unei stabilităţi.
Bani
Situaţia financiară va fi puternic marcată anul acesta. Primul pas pentru reuşită este ca taurii să realizeze care sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţa lor şi abia apoi să ia decizii. Pe tot parcursul anului 2011 vor apărea oportunităţi de afaceri, unele mai benefice decât altele.
Relaţii
Pentru că vorbim de un an plin, taurii au nevoie de foarte multă socializare. Ei au nevoie de multe persoane în jurul lor pentru a face mereu schimb de opinii. Chiar dacă nu se lăsă total influenţaţi de părerile celorlalţi, taurii depind foarte mult de anturaj şi îşi bazează deciziile pe experienţele altora.

GEMENI

Stelele îi avantajează pe gemeni în 2011. Vor sfârşi cu succes proiectele pe care le-au început anul trecut şi vor avea multe surprize plăcute în diferite aspecte. Deşi vor fi distraşi de multe lucruri, vor urma drumul spre succes, iar prietenii le vor fi de mare ajutor. Au şansa de a lua decizii noi care îi vor avantaja şi le vor aduce rezultate excepţionale.
Muncă
Se pare că vor avea unele probleme de rezolvat până la sfârşitul lunii aprilie, dar începând cu luna mai, nimic rău nu le va mai afecta cariera. Până la sfârşitul anului, competitivitatea va fi cuvântul cheie în mediul de lucru. Nativii trebuie să fie atenţi la sfârşitul verii, deoarece vor apărea unele probleme.
Dragoste
Acest domeniu nu pare să îi favorizeze în acest an. Nativii ar trebui să gândească de două ori înainte de a lua o decizie cu privire la căsătorie, mai ales la începutul iernii. Apogeul dragostei va avea loc între lunile iunie şi iulie. Vor întâmpina mari dificultăţi şi evenimente solicitante în lunile martie şi aprilie. Dacă nu sunt căsătoriţi, aceasta s-ar putea schimba după luna noiembrie.
Bani
Conturile lor sunt în curs de dezvoltare şi tot ce este legat de considerente financiare vor fi facilitate în primele şase luni ale anului 2011. Viziunea asupra situaţiei lor va fi clară datorită logicii, iar până la sfârşitul primelor luni ale anului vor hotărî ceea ce trebuie să facă sau nu cu conturile lor. Vor întâlni condiţiile necesare pentru a-şi mări veniturile, mai ales la locul de muncă. Va trebui să-şi dubleze vigilenţa din octombrie în manipularea documentelor sau în lucrurile administrative. Distragerea atenţiei i-ar putea face pe unii să piardă, aşa că trebuie să fie vigilenţi.
Relaţii
Anul 2010 reprezintă sfârşitul unui ciclu din viaţa lor. Anul acesta va fi un nou început. Acesta este şi motivul pentru care trebuie să termine toate treburile nerezolvate de anul trecut. Nu au nimic de pierdut! Trebuie să încerce să nu fie impulsivi şi să fie mai reflexivi şi comunicativi. Acest lucru îi va ajuta, mai ales în ceea ce priveşte relaţia cu soţul/soţia. Dacă procedează astfel, partenerul le va spune ce este bine şi ce este greşit, deci nu vor mai fi făcute concesii inutile.

RAC

Nativii din rac vor observa în 2011 rezultatele eforturilor pe le-au făcut anul trecut. Dacă devin nostalgici şi încep să se gândească la trecut, pot să o facă, dar nu pentru o perioadă foarte lungă de timp. Vor învăţa din greşelile lor din trecut şi vor progresa într-un ritm alert pe tot parcursul lui 2011. De asemenea, vor avea tendinţa de a învăţa mai mult şi de a obţine mai multe cunoştinţe în diferite domenii, fie din cărţi sau de la oamenii din jurul lor. Vor considera noile informaţii ca fiind utile pentru orice vor încerca să facă în viitor.
Muncă
Începutul acestui an va fi unul bun pentru nativi, dar s-ar putea să se confrunte cu unele obstacole pe 27 ianuarie şi câteva zile după această dată. Relaţia pe care o au cu şeful lor poate suferi o schimbare în rău, dar 14 aprilie va fi sfârşitul acestei perioade dificile. Atmosfera de la serviciu va fi foarte tensionată în această perioadă şi acesta ar putea fi motivul pentru care nu îşi vor putea atinge potenţialul deplin. Nici să nu se gândească la promovări sau măriri de salariu. Să nu se grăbească în luarea deciziilor, să studieze totul şi să se gândească bine la ceea ce sunt pe cale să facă. Mai, iunie şi iulie va aduce soare pe strada lor. Principala lor îndemânare va fi comunicarea. Această perioadă pare favorabilă pentru promovări sau măriri salariale sau chiar excursii externe. August şi septembrie pot părea un pic cam dure, dar totul va reveni la normal între octombrie şi decembrie.
Dragoste
Acest aspect pare extrem de favorabil, judecând după faptul că persoanele singure vor primi multe propuneri în acest an. Nu trebui să se grăbească să se căsătorească, pentru a evita un eşec. Nativii trebuie să se gândească bine dacă aceasta este persoana cu care doresc să-şi petreacă restul vieţii. Pe la jumătatea anului vor face o vacanţă, unde ar putea întâlni pe cineva.
Dacă plănuiesc să se căsătorească, trebuie să fie atenţi cu familia lor: ar putea să nu accepte această idee. Sfârşitul anului va şterge toate obstacolele şi vor avea o cale clară la atingerea acestui obiectiv în dragoste.
Bani
Vor simţi nevoia de siguranţă în ceea ce priveşte banii, îşi vor dori să progreseze şi să aibă forţa necesară pentru a face acest lucru. În acest an, banii reprezintă o parte foarte importantă din viaţa lor, în special în relaţiile apropiate şi acţiunile pe care le au cu aceştia. Nativii tebuie să gândească cu capul atunci când vine vorba de bani, şi nu cu inima. Vor economisi mai mult decât de obicei, în scopul de a menţine echilibrul de care au nevoie în acest domeniu.
Relaţii
Deşi simt multe atracţii, trebui să încerce să nu se avânte în orice tip de relaţie în iunie şi iulie. Impulsurile sunt înşelătoare în această perioadă, astfel încât trebui să se gândească de două ori înainte de a lua măsuri. Pot trăi emoţiile, fără a avea reţineri, deoarece acest proces îi va ajuta să progrese în modul dorit. Nativii trebuie să încerce să fie mai puţin dăunători, mai ales profesional. Intuiţia le va fi de mare ajutor în acest an.

LEU

În 2011, toate aspectele vieţii leilor se vor completa în mod natural. Aspectele planetare ale zodiei vor facilita tot ce ţine de relaţii şi vor putea fi fructificate ideile noi, iar proiectele pot fi finalizate cu succes. În anumite momente va exista o doză de realism care va conferi momente de melancolie.
Muncă
Chiar dacă leii se vor simţi prinşi într-un sistem închis, aceştia nu vor putea "evada" până în momentul când vor realiza că au multe talente care le pot aduce succesul dorit. Dacă se găsesc într-o poziţie instabilă, leii vor continua să se teamă în primele luni ale anului. Trebuie să conteze pe propriile iniţiative întreg anul, deoarece este momentul oportun pentru noi contracte.
Dragoste
Viaţa emoţională a leilor continuă să fie una furtunoasă. La începutul anului vor pune la bătaie arsenalul seducţiei, care nu va lăsa indiferent pe nimeni. Relaţiile sunt în pericol să se destrame, din cauza dorinţei de schimbare. Dacă îşi vor asculta instinctul, leii nu vor da greş.
Bani
Conturile vor avea o evoluţie armonioasă. Leii nu vor întâmpina dificultăţi în 2011 în sectorul banilor, ceea ce le va permite să îşi continuie proiectele financiare. Spre finalul anului, vor fi tentaţi să îşi investească fondurile într-o direcţie constructivă sau în economii.
Relaţii
Chiar dacă aspectele planetare sunt favorabile, relaţiile leilor vor fi umbrite de tendinţa de izolare pe care o vor simţi pe parcursul anului 2011. Melancolia îi poate împinge spre izolare. O veche dorinţă de recunoaştere reapare şi îi dă peste cap. Tot ceea ce este legat de studii sau specializări are şanse mari de reuşită în toamnă.

FECIOARÃ

Nativii din Fecioară vor trece foarte rapid prin anul 2011, în toate domeniile. Vor avea ocazia să consolideze lucrurile importante şi cu ajutorul înţelepciunii îşi vor regăsi sentimentul de securitate de care au nevoie. Instinctul îi va îndrepta doar către lucrurile care le inspiră siguranţă.
Muncă
Anul 2011 va fi un an prielnic pentru o colaborare mai bună cu colegii de muncă. Vor avea multe şanse să îşi arate "spiritul de echipă", lucru pentru care vor primi laude. În urma unor decizii pripite vor risca să piardă tot ce au realizat, însă vor găsi suport de la persoane de la care nici nu se aşteaptă.
Dragoste
Dragostea pentru fecioară va fi caracterizată, în special, prin uşurinţa cu care vor genera momente tandre, dar fără pasiune. Poate apărea un puternic sentiment de posesivitate pentru fecioarele din a doua decadă a semnului. Cei singuri sunt "în pericol" să se îndrăgostească la prima vedere. În prima parte a anului fecioarele pot cunoaşte o persoană din străinătate, din altă cultură, oricum pe cineva total diferit. În relaţia cu persoana iubită, posesivitatea se va stinge spre finele anului, iar relaţia va intra într-o nouă etapă.
Bani
Acesta este sectorul în care fecioarele se vor implica total, într-un mod constructiv. Finanţele sunt foarte avantajate în ceea ce priveşte banii şi proprietăţile. Toate şansele sunt de partea lor şi pot obţine contracte foarte avantajoase din punct de vedere financiar.
Relaţii
Nativii din fecioară vor fi nevoiţi să facă eforturi pentru a-şi atinge obiectivele. Vor întâmpina dificultăţi în comunicarea cu persoanele de la care nici nu se aşteaptă. Aceste greutăţi îi vor face să resimtă prea multe tensiuni interioare. Fecioarele vor face ca obstacolele să pară mai mari, din cauză că le este frică să le depăşească.

BALANÞÃ

Nativii din Balanţă îşi vor continua şi în 2011 proiectele în mod intens şi vor avea parte de câteva satisfacţii pe plan profesioanal. Cu toate că anul va demara greu şi de multe ori dezamăgirea va pune stăpânire pe ei, odată cu trecerea primelor luni din an soarele va străluci şi pe strada lor şi vor avea ocazia să atragă alături de ei oameni pe care nu sperau vreodată că-i vor avea.
Muncă
Primele luni ale anului vor fi puţin mai grele. Dacă sunt în căutarea unui job, s-ar putea ca norocul să le surâdă balanţelor abia în luna martie. În cazul celor care au deja un job stabil, măririle de salariu sau bonusurile vor întârzia să apară, însă iunie-iulie este perioada perfectă pentru a încerca schimbarea locului de muncă sau obţinerea de recompense salariale mai mari.
Dragoste
Pentru cei îndrăgostiţi, 2011 ar putea fi un an de încercări şi obstacole. Dar, dacă sentimentele sunt sincere şi împărtăşite de ambii parteneri, orice problemă se va rezolva. În cazul celor dezamăgiţi din dragoste, 2011 va aduce speranţe noi şi ocazia să întâlnească o persoană specială cu care să închege o relaţie solidă, care să aducă fericire balanţelor. Nativii din Balanţă care sunt căsătoriţi pot să-şi facă planuri pe care până acum n-au reuşit să le facă: un copil, o nouă casă sau un nou mobilier. Toate acestea vor veni să solidifice relaţia.
Bani
Pe plan financiar situaţia nu va sta foarte bine în primele luni ale anului 2011, probabil şi din cauza unor modificări radicale pe care balanţele le-au instrumentat în 2010 sau a unui eveniment care le va preocupa o perioadă. Dar perseverenţa şi optimismul îşi vor spune cuvântul şi în cazul balanţelor. Astrele arată că spre jumătatea anului ar putea avea parte de venituri suplimentare, din iniţierea unei afaceri sau prin schimbarea locului de muncă.
Relaţii
În 2011 balanţele se vor implica mai mult în relaţiile interumane, având ocazia să cunoască oameni de valoare. Se vor implica în nişte proiecte care vor aduce, pe lângă satisfacţie, şi noi prieteni cu care să relaţioneze şi de care să se bucure în fiecare zi. S-ar putea, în schimb, ca spre sfârşitul anului un eveniment neprevăzut sau un gest să îndepărteze nativii din Balanţă de un prieten drag sau o rudă. Depinde doar de ei cum vor putea soluţiona problema.

SCORPION

În 2011, scorpionii vor putea să se mobilizeze mai uşor pentru a-şi descoperi noi valori şi eventual pentru a se ocupa mai mult de ei înşişi. Un eveniment din trecut s-ar putea să-şi mai pună amprenta în viaţa de zi cu zi, dar va veni curând o perioadă în care tot ce li se părea imposibil se va putea realiza fără eforturi prea mari.
Muncă
În ceea ce priveşte cariera şi dezvoltarea personală, scorpionii au în 2011 multe proiecte pe care intenţionează să le pună în practică, însă trebuie să înţeleagă că nu le pot realiza pe toate odată. 2011 este un prilej perfect pentru un nou job mai satisfăcător, atât din punct de vedere material cât şi al carierei. Tot ce le trebuie este mai multă încredere în ei înşişi.
Dragoste
Fie că au încheiat un capitol dureros din viaţă, fie că încă mai oscilează în a se desprinde de o persoană dragă, deciziile cele mai bune pentru scorpioni vor veni negreşit. Singurul lucru pe care îl pot face este să lase timpul să decidă pentru ei. Dacă sunt implicaţi în relaţii serioase sau căsnicii, pozitivismul îi va ajuta să treacă peste toate problemele în cuplu şi să solidifice legătura din cuplu.
Bani
Nativii din Scorpion au energii pe care le pot fructifica în schimbarea locului de muncă şi implicit în câştigarea unor recompense materiale mai mari. Totodată, ar putea demara un proiect sau o afacere proprie care, de asemenea, le poate aduce câştiguri suplimentare. Trebuie, totodată, să-şi stabilească mai bine priorităţile, astfel încât aplecarea pe un singur domeniu să nu strice armonia de care au nevoie. Nu trebuie să încerce să alerge după câştigarea unor sume suplimentare cu orice preţ, pentru că nu vor mai avea ocazia să vadă frumuseţea vieţii.
Relaţii
Anul 2011 le va aduce celor născuţi în Scorpion un plus de prieteni, pe care, fără să vrea, îi vor preţui mai mult decât pe cei pe care îi cunosc de ceva vreme. Totodată, trebuie să aibă mare grijă la acei prieteni falşi sau acei oameni care vor doar să profite de pe urma bunătăţii scorpionilor.

SÃGETÃTOR

Anul 2011 va însemna pentru nativii din Săgetător un nou început şi capacitatea de a trece peste toate obstacolele din cale, fără nicio dificultate vizibilă. Optimismul şi şansa de a trece peste tot ceea ce le restrânge capacitatea de a acţiona vor fi principalele atribute ale lui 2011 asupra vieţii săgetătorilor. Vor simţi nevoia unui mai mare grad de siguranţă în viaţă şi vor acţiona în acest sens. Trebuie însă să aibă răbdare, să nu sară peste etape, pentru că în cele din urmă succesul va fi de partea lor.
Muncă
Săgetătorii se vor simţi foarte entuziaşti în 2011. Dacă sunt în prezent angajaţi, este posibil să primească o mărire de salariu sau o promovare. Tot ceea ce fac este foarte apreciat şi acesta este motivul pentru care vor fi recompensaţi. Dacă sunt încă elevi sau studenţi, 2011 ar putea aduce unele probleme minore. Nu e cazul însă de îngrijorări excesive, vor trece fiecare examen sau interviu cu brio. Chiar dacă la începutul anului pare a fi o perioadă mai dificilă, lucrurile vor fi mai bune mai târziu. Succesul va fi obţinut în cele din urmă. Va apărea o serie întreagă de oportunităţi profesionale şi este posibil ca săgetătorii să aibă mici probleme în a alege. În cazul în care vor dori să îşi schimbe locul de muncă, primele patru luni sunt cele mai proprice să o facă şi, în mod sigur, vor avea această şansă. Unele probleme profesionale ar putea apărea după luna aprilie.
Dragoste
Acest domeniu pare a fi unul problematic pentru săgetători. Poate că atmosfera de acasă nu este una foarte pozitivă. Poate că lucrurile nu merg conform planului. Trebuie să încerce să trateze cu răbdare problemele care apar, fără să se supere, sau, cel puţin, să încerce să îşi controleze sentimentele negative. Unele schimbări vor avea loc în timpul verii şi efectul lor va fi pozitiv. Perioada cuprinsă între septembrie şi decembrie nu va fi tocmai roz în cazul celor care se gândesc la căsătorie în acest interval.
Bani
Săgetătorii vor simţi o oarecare uşurare a situaţiei financiare, comparativ cu 2010. Unele situaţii îi vor ajuta să simplifice rezolvarea şi să mărească viteza cu care vor soluţiona unele chestiuni legate de bani. Cu toate acestea, nu trebuie ignorate consecinţele. Săgetătorii nu par să aibă răbdare în a planifica cheltuielile pe termen lung şi acest lucru nu este tocmai ok. Rezultatele eforturilor din anul anterior nu vor întârzia să apară şi se vor bucura de ele destul de curând. Trebuie avut în vedere însă că unele neînţelegeri sunt pe cale să apară.
Relaţii
Săgetătorii trebuie să încerce să îşi păstreze calmul cât de mult pot, mai ales în primele patru luni de început ale anului. În felul acesta vor reuşi să progreseze din punct de vedere al relaţiilor cu ceilalţi, mai ales când vine vorba de rezolvarea problemelor personale. Diplomaţia îi va ajuta foarte mult în această privinţă. Din aprilie până în noiembrie vor simţi că relaţia cu anturajul este la apogeu şi vor încerca să profite la maximum. Un sfat pe care trebuie să îl urmeze este să nu facă promisiuni înainte de a se gândi de două ori. Echilibrul este soluţia în toate.

CAPRICORN

Pentru capricorni, 2011 înseamnă şansa de a-şi diversifica eforturile, în sensul de a încerca să se dezvolte în mai multe direcţii. Vor avea şansa de a merge în vacanţă sau să facă mai multe activităţi de agrement, după care nativii acestei zodii se dau în vânt de altfel. Sfatul este să încerce să nu să nu ignore aceste oportunităţi, pentru că nu se ştie niciodată când le vor întâlni din nou.
Muncă
Capricornii se gândesc în 2011 să-şi schimbe locul de muncă, dar trebuie să fie atenţi. Este indicat să se gândească de două ori înainte de a accepta o nouă ofertă şi nu trebuie să le fie frică să pună întrebări în legătură cu lucrurile pe care nu le înţeleg. Până în februarie cariera lor va începe să avanseze într-un ritm diferit. De la jumătatea anului, evoluţia profesională va fi deja foarte vizibilă. Nu trebuie ignorate deloc oportunităţile care apar, dar, după se ştie, graba strică treaba. Sfârşitul anului va aduce satisfacţii în domeniul profesional.
Dragoste
Relaţia cu partenerul/a sau soţul/soţia devine mai puternică. În cazul nativilor încă adolescenţi, s-ar putea simţi atraşi de cineva mai în vârstă şi acest lucru ar putea provoca dificultăţi serioase în ce priveşte rezultatele de la şcoală. S-ar putea confrunta cu probleme de încredere în sine. Tot ce trebuie ca să recâştige încrederea cuiva este înţelegerea reciprocă. La mijlocul anului, în cazul celor căsătoriţi, mariajul va începe să meargă bine. Nu trebuie să îşi ignore partenerul. În cazul celor neimplicaţi într-o relaţie, sfârşitul lui 2011 ar putea însemna o cerere în căsătorie.
Bani
Capricornii vor avea parte, în 2011, doar de îmbunătăţiri în ce priveşte finanţele. Vor persevera şi şi vor reuşi să ia decizii importante mult mai uşor. De fapt, acestea au fost luate cu mult timp în urmă, dar pur şi simplu nu au avut ocazia de a le aplica. O tranzacţie financiară majoră le va schimba viaţa complet. Succesul este aproape.
Relaţii
Capricornii vor simţi, în 2011, un flux major de energie interioară pozitivă care îi va ajuta în a se lansa şi a duce la capăt toate planurile iniţiate. Vor fi nevoiţi să facă unele eforturi pentru a menţine echilibrul în modul în care îşi petrec timpul liber, dar unele provocări majore vor perturba acest echilibru.  Este nevoie de multă atenţie în relaţia cu cei din jur, pentru a dovedi că pot fi prieteni de nădejde. Sfatul important în acest domeniu este să fie atenţi, pentru că ar putea rata şansa unor prietenii extraordinare.

VÃRSÃTOR

Anul 2011 va fi unul plin de roade, culegând fructele eforturilor de anul trecut. Nativii acestui semn zodiacal vor fi capabili să îşi transforme fiecare oportunitate într-un succes, legând prietenii noi datorită sociabilităţii, stabilind întâlniri de afaceri cu oameni noi şi câştigând bani cu multă inteligenţă.
Muncă
Anul acesta Vărsătorii vor reuşi să îşi lărgească orizonturile cunoaşterii şi vor tranforma cu succes ocaziile prin care pot câştiga sume relativ mari de bani. Începând cu luna mai, nativii vor avea puterea de a se dezvolta şi de a  pune bazele unui nou proiect. Munca în echipa va fi necesară începând cu luna septembrie. Mai multe idei, mai multe şanse de reuşită!
Dragoste
Stabilitatea pe plan emoţional va fi pentru vărsători prioritatea absolută în 2011. Neptun trezeşte temeri care vor crea reacţii de apărare, dar într-o direcţie constructivă, iar partenerii de viaţă vor fi foarte atraşi de această schimbare de atitudine. În ceea ce-i priveşte pe nativii singuri, este bine de ştiut că dragostea la prima vedere nu este un mit. Nu vor putea juca rolul persoanei timide tot timpul şi vor găsi un partener care să îi facă să iasă din acea cochilie. Încă o dată, comportamentul vărsătorilor se va accentua, de data aceasta pe plan sentimental.
Bani
Vărsătorii vor căuta să facă mai multă ordine în conturi şi în latura administrativă a vieţii lor, pentru a înlătura teama de a rămâne fără resurse materiale. Într-adevăr, rectificarea acestor lucruri este necesară. Nativii acestei zodii trebuie să aibă mare grijă la cheltuielile care se ivesc pe moment, când vor da o sumă mare de bani pe un lucru mărunt.
Relaţii
Viaţa socială a vărsătorilor este plină de momente fericite şi întâmplări hazlii. Tot ceea ce au de făcut nativii acestei zodii este să găsească un punct de echilibru pentru a scăpa de tensiuni şi pentru a se bucura de momentele petrecute alături de cei dragi.

PEŞTI

Nativii din Peşti vor avea un an înclinat spre dialog. În primele trei luni vor fi instigaţi spre primirea de atenţie din partea anturajului, în timp ce în ultimele luni lucrurile se vor mai calma şi armoniza, oferindu-le un instinct de apărare şi o energie considerabilă.
Muncă
Sociabilitatea peştilor va fi una dintre principalele calităţi în ceea ce priveşte latura profesională a vieţii lor. Vor reuşi să determine cu o precizie uimitoare intenţiile interlocutorilor, pe care îi vor face să îşi schimbe părerile astfel încât să coincidă cu ale lor. Negocierile sunt favorizate, peştii reuşind să îşi atingă targeturile, chiar şi atunci când vor fi amânaţi pentru scurte perioade de timp.
Dragoste
Nativii din Peşti îşi vor concretiza în 2011 toate planurile legate de viaţă amoroasă. Dacă sunt singuri îşi vor găsi în cea de-a doua jumătate a anului perechea, iar pentru cei care au găsit-o deja, lucrurile tind să fie puţin mai complicate de atât. În primul rând, trebuie acordată independenţă partenerului, acea parte de autonomie, mai ales în primele luni ale anului, pentru a se evita certuile de cuplu. 
Bani
Partea materială a peştilor, la început de an, va fi ultima grijă. Nu se vor cheltui bani mulţi, nativii dezvoltând un acut simţ al păstrării resurselor materiale. Spre ultimul trimestru al anului, Peştii vor investi în amenajarea casei: schimbarea mobilierului, schimbarea culorii pereţilor etc. Vor să facă o schimbare în viaţa lor, în căminul lor, iar prietenii le vor sări în ajutor.
Relaţii
Peştii sunt pregătiţi să îşi facă ordine în viaţă, nu numai în casă, dorind să îndepărteze toţi răuvoitorii care le-au făcut probleme în trecut. Este o revoltă interioară, mai ales după ce au fost destul de răbdători şi au avut numai de suferit în anii trecuţi. Prietenii adevăraţi le vor sări în ajutor şi îi vor susţine în toate demersurile.

Articole înrudite