18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cele mai frumoase destinaţii de iarnă din Europa
Cele mai frumoase destinaţii de iarnă din Europa

Europa, cu peisaje îngheţate strălucitoare, târguri de Crăciun şi oraşe medievale acoperite de zăpadă, poate fi o destinaţie de vacanţă magică în timpul iernii, potrivit loveexploring.com, citat de Mediafax.
Sibiu, România - Cu un labirint de străduţe cu piatră cubică, ziduri şi parcuri pitoreşti, Sibiul este ideal pentru o plimbare romantică de Crăciun. De vizitat sunt Podul Minciunilor şi două dintre cele mai frumoase parcuri din România, Parcul Sub Arini şi Pădurea Dumbrava. De văzut este spectacolul "Spărgătorul de nuci" la Teatrul de balet. De asemenea, se poate petrece o noapte în bizarul Hotel de gheaţă de la Bâlea Lac, situat la o oră de mers cu maşina în Munţii Făgăraş.
Tallinn, Estonia - Aceleaşi străduţe pavate cu piatră cubică şi clădiri colorate în nuanţele îngheţatei, oraşul vechi din Tallinn pare magic. Atunci când ninge, pare desprins din poveste. Din a doua jumătate a lunii noiembrie până la începutul lui ianuarie, se pot explora pieţele de Crăciun situate în jurul bradului înstalat în piaţa primăriei. Poţi mânca turtă dulce şi te poţi încălzi cu vin fiert sau ciocolată caldă, de la Kehrwieder Chocolaterie. În oraş se găsesc tobogane de gheaţă, la Song Festival Grounds, şi un patinoar, lângă istorica Biserică Sfântul Nicolae.
Copenhaga, Danemarca - Clădiri colorate, canale, străduţe cu piatră cubică - sunt ideale pentru o plimbare. Pentru o doză de amuzament se poate merge la Tivoli, al doilea cel mai mare parc de divertisment din lume şi, probabil, cel mai drăguţ, unde se găsesc şi peste 40 de standuri cu mâncare şi restaurante, cu o ofertă gastronomică bogată, de la prăjituri cu miere în formă de inimă la gogoşi. Nu rata glögg - celebrul vin fiert scandinav.
Saariselkä, Laponia - Păduri acoperite de zăpadă strălucitoare şi lacuri uriaşe îngheţate, Laponia este cea mai mare destinaţie europeană pe timpul iernii. Până la urmă, aici se găseşte casa lui Moş Crăciun. Saariselkä, un mic sat din inima Laponiei, merită explorat. Se pot face plimbări cu sania trasă de reni sau safari cu husky. Poţi admira aurora boreală şi te poţi caza într-un iglu la Muotka.
Bruges, Belgia - Canale pitoreşti, străduţe idilice, peste 40 de magazine cu ciocolată, Bruges este ideal pentru o vacanţă de iarnă. Poţi face o plimbare cu caleaşca, învelit în pături groase, şi poţi admira clădirile în nuanţe pastel din celebrul turn Belfry. Copiii şi fanii Disney se vor bucura de Festivalul sculpturilor în gheaţă.


Articole înrudite