''Cina cea de taină'' a lui Da Vinci poate fi din nou admirată de public la Milano Recomandat

Joi, 11 Februarie 2021 12:38
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Capodopera lui Leonardo da Vinci "Cina cea de taină" a putut fi admirată din nou de public marţi, la Milano, după o lungă perioadă de măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de coronavirus, relatează dpa.
Tabloul expus în Museo del Cenacolo Vinciano, situat în interiorul Mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milano, poate fi admirat de acum de marţi până vineri.
"Cina cea de taină", una dintre cele mai cunoscute picturi din lume, reprezintă scena Ultimei Cine a lui Isus cu apostolii săi şi se crede că a fost realizată între 1495 şi 1498.
Lucrarea poate fi din nou admirată de public după ce Ministerul Sănătăţii din Italia a desemnat Lombardia, regiunea care înconjoară Milano, o "zonă galbenă", ceea ce înseamnă că instituţiile culturale pot fi deschise în timpul săptămânii, însă trebuie să rămână închise în weekend şi de sărbători.
Catedrala din Milano, cea mai mare biserică din Italia şi una dintre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului, se va redeschide în această săptămână, notează dpa. (Sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu