29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Musk le-a dat un ultimatum angajaţilor Twitter
Musk le-a dat un ultimatum angajaţilor Twitter

Elon Musk le-a dat miercuri un ultimatum angajaţilor Twitter, oferindu-le să aleagă între două opţiuni, şi anume să accepte să muncească mai intens şi cu program prelungit sau să părăsească compania în schimbul a trei salarii compensatorii, relatează agenţia EFE.
Noul proprietar al reţelei de socializare le-a trimis angajaţilor un mail, publicat de mai multe mass-media, în care le transmite că pentru a crea Twitter 2.0 vor trebui ''să muncească multe ore la intensitate mare" şi numai aceia care vor dovedi o ''performanţă excepţională'' vor trece proba rămânerii în companie.
Musk a ataşat acestui mail şi un formular pe care să-l completeze obligatoriu toţi cei care doresc să continue ca angajaţi ai Twitter. ''Cine nu îl va fi completat până joi la ora 17:00 (22:00 GMT n.red) va primi salariul pe trei luni'', i-a atenţionat el.
În acelaşi mesaj noul patron al Twitter precizează că această companie va fi de acum înainte mai focalizată pe domeniul ingineriei şi că programatorii vor constitui majoritatea personalului şi vor avea o mare influenţă. ''În fond, Twitter este o companie de software şi servere, aşadar cred că asta are sens'', explică el.
La numai câteva zile după ce a cumpărat Twitter la sfârşitul lunii octombrie, Elon Musk a concediat aproximativ jumătate din cei circa 7.500 de angajaţi ai acestei companii. El a concediat în ultimele zile şi mai mulţi angajaţi care au criticat chiar pe Twitter unele dintre afirmaţiile sale despre funcţionarea reţelei de socializare. (sursa Agerpres)


Articole înrudite